I***** I*** C*******
InculpatCondamnă pe inculpatul ILINCA IOAN-CRISTIAN, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cultivare, de?inere ?i alte opera?iuni privind circula?ia drogurilor de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. În baza art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului ILINCA IOAN-CRISTIAN pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului ILINCA IOAN-CRISTIAN pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Condamnă pe inculpatul ILINCA IOAN-CRISTIAN la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de scoatere din ?ară de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. În baza art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului ILINCA IOAN-CRISTIAN pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului ILINCA IOAN-CRISTIAN pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. aplică inculpatului ILINCA IOAN-CRISTIAN pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 10 luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 8 luni închisoare, stabilind o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a C. pen., aplică inculpatului ILINCA IOAN-CRISTIAN pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului ILINCA IOAN-CRISTIAN, de 3 ani şi 6 luni închisoare, durata reţinerii din data de 12.12.2018 şi a arestării preventive de la data de 13.12.2018 până la zi. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul ILINCA IOAN-CRISTIAN, prin încheierea nr. 168 din 13.12.2018 în dosar nr. 4185/86/2018 al Tribunalului Suceava şi menţinută ulterior. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu referire la Anexa 1, pct. 36, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul ILINCA IOAN-CRISTIAN în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În conformitate cu dispoziţiile art. 112 alin. 1 lit. a, b şi f Cod penal, dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri - droguri de risc a căror de?inere, fără drept, este interzisă de lege, respectiv cannabis în greutate de: o 5,48 grame (contraprobă) o 5,73 grame (contraprobă) o 5,40 grame (contraprobă) o 431,5 grame o 495,8 grame o 2600 grame, droguri aflate în Camera de corpuri delicte a IPJ Ia?i (dovadă nr.IS/H-629811 din 16.01.2019). o 5,0 grame (contraprobă) o 425,3 grame, droguri aflate în Camera de corpuri delicte a IPJ Ia?i (dovadă nr.IS/H-629810 din 16.01.2019), ?i o 5,38 grame (contraprobă) o 959,0 grame, droguri aflate în Camera de corpuri delicte a IPJ Ia?i (dovadă nr.IS/H-629812 din 16.01.2019). - aparat de vidat ?i sigilat pungi, de culoare alb-neagră, marca Rohnson cu seria A249B1803A, găsit la locuin?a inculpatului Ilinca Ioan-Cristian cu ocazia efectuării perchezi?iei domiciliare la data de 12.12.2018, bun folosit la săvâr?irea faptelor, depus în Camera de corpuri delicte a IPJ Suceava (dovadă nr.505/10.01.2019). În temeiul disp. art.274 alin.1 teza I Cod procedură penală obligă pe inculpatul Ilinca Ioan-Cristian la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 2500 lei, din care 2000 lei reprezentând cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare din faza de judecată. În temeiul disp. art.274 alin.1 teza II Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu Moţoc Constantin în cuantum de 260 lei - urmărire penală, conform delega?iei nr.2971/12.12.2018 (f. 101 vol. I) pentru inculpatul Ilinca Ioan-Cristian, rămâne în sarcina statului şi urmează a fi avansat din fondul Misterului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.04.2019.
Hotarare 91/2019 din 09.04.2019Pronunţarea va avea loc la data de 09.04.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2019