R****** R***** A***
InculpatÎn temeiul art. 348 C.proc.penală, raportat la art. 207 alin. 2 – 4 şi alin. 7 C.proc.penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luate faţă de inculpata, Rotariu În temeiul art. 207 alin. 4 şi 7 C.proc.penală menţine în continuare măsura controlului judiciar luată faţă de inculpată, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii preventive sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv 11.03.2019. În temeiul art. 215 alin.1, 2 C.proc.penală pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: De asemenea s-a dispus ca, în temeiul art. 215 alin.1, 2 C.proc.penală pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: 1. să se prezinte la Judecătoria Timişoara ori de câte ori este chemată; 2. să informeze de îndată Judecătoria Timişoara cu privire la schimbarea locuinţei; 3. să se prezinte la I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată; 4. să nu părăsească teritoriul României pe toată durata procesului penal decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Timişoara; 5. să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; 6. să nu exercite activitatea de educatoare în exercitarea căreia a săvârşit fapta pentru care este cercetată. În temeiul art. 215 alin.3 C.proc.penală. atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C.proc.penală. supravegherea respectării de către inculpată a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 C.proc.penală dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpatei, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş şi Poliţiei de Frontieră Române În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11.01.2019, ora 12:30.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 11.01.2019