B****** C****
Inculpat. Condamnă pe inculpatul B****** C****, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat prevăzută de art. 334, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. II. Condamnă pe inculpatul B****** C**** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere unui vehicul fara permis de conducere prevăzută de art. 335, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. III. Condamnă pe inculpatul B****** C**** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În temeiul art. 38, alin. 2 C. pen. constată că cele trei infracţiuni deduse judecaţii în prezenta cauza şi pentru care s-a dispus condamnarea, au fost comise de către inculpatul B****** C**** în condiţiile concursului ideal şi real de infracţiuni, iar în baza art. 39, alin. 1 lit. b C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 1 an închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 6 luni, reprezentând o treime din cuantumul total al pedepselor mai mici, în final rezultâd pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B****** C**** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpatul B****** C**** să frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre Serviciul de Probaţiune Bacău sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului B****** C**** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv primăria comunei Ghimeş Făget sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Bacău va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului B****** C**** asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. Ia act ca inculpatul a fost asistat în prezenta cauza de aparator ales. Conform art. 272 alin. 1 şi art. 274, alin. 1 C. proc. Pen. obligă pe inculpatul B****** C**** la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale şi 100 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.06.2020.
Hotarare 306/2020 din 03.06.2020În temeiul art. 391 al. 1 Cod procedură penală stabileşte termen pentru pronunţare la data de 3 iunie 2020 .
Incheiere de sedinta din 27.05.2020Avându-se în vedere prevederile art. 41 alin.6 din Decretul Preşedintelui României nr.195/2020 din 16.03.2020 , publicat în Monitorul Oficial din data de 16.03.2020 , cauza se suspendă de plin drept pe durata stării de urgen?ă instituite prin acesta. Având în vedere dispoziţiile Hotărârii nr. 192/12.03.2020 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, Decizia nr. 4 a Preşedintelui Judecătoriei Moineşti şi Decretul 195/2020 partea nu se citează.
Incheiere suspendare din 08.04.2020Acordă un nou termen de judecată la data de 8 aprilie 2020 în vederea administrării probei cu înscrisuri în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020Amână judecarea cauzei la data de 11 martie 2020 pentru lipsa inculpatului .
Incheiere de sedinta din 12.02.2020Amână judecarea cauzei la data de 12 februarie 2020 , la solicitarea inculpatului în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 11.12.2019Pentru lipsă de procedură cu cu inculpatul acordă un nou termen de judecată la data de 11 decembrie 2019 .
Incheiere de sedinta din 06.11.2019