H******* C******* C*********
PetentÎn temeiul art. 585 alin. 1 C. pr. pen., admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul H. C. C., deţinut în Penitenciarul Aiud ?i, în consecin?ă: I. Constată că prin sentinţa penală nr. 751/29.11.2018 pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti, definitivă la data de 28.12.2018 prin neapelare, a fost condamnat petentul la pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h C. pen. pe o perioadă de 2 ani, respectiv interzicerea exercitării aceloraşi drepturi ca pedeapsă accesorie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă în elementele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: 1. Pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 1 şi alin. 5 C. pen. şi a art. 396 alin. 10 C. pr. pen. - faptă din data de 27.05.2016; 2. Pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 125/14.11.2017 a Judecătoriei Sinaia, respectiv: - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1, cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 1 şi alin. 5 C. pen. - faptă din data de 03.06.2016; - 346 de zile închisoare rest rămas neexecutat la data liberării condiţionate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 303/2014 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti. Menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate din executarea acestei pedepse. 3. Pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 861/25.04.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, respectiv: - pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 07/08.01.2016; - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 2 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 05.01.2016; - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 2 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 07.01.2016; - 346 de zile închisoare rest rămas neexecutat la data liberării condiţionate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 303/2014 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti. Menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate din executarea acestei pedepse. 4. Pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 727/05.04.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, respectiv: - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 15.05.2016; - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 23.05.2016; - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 27.05.2016; - 346 de zile închisoare rest rămas neexecutat la data liberării condiţionate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 303/2014 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti. Menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate din executarea acestei pedepse. 5. Pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 28/07.02.2017 a Judecătoriei Petroşani, respectiv: - pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 06.01.2016; - 346 de zile închisoare rest rămas neexecutat la data liberării condiţionate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 303/2014 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti. Menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate din executarea acestei pedepse. 6. Pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 340/07.11.2017 a Judecătoriei Petroşani, respectiv: - pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 233 C. pen, 234 alin. 1 lit. c, d, f C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a C. pen. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 28.04.2016; - pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.48 alin. 1 C. pen. rap. la 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, c, d şi alin. 2 lit. b C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. şi a art. 77 alin. 1 lit. a C. pen. - faptă din data de 28/29.04.2016; - pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.48 alin. 1 C. pen. comb. cu art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, c, d şi alin. 2 lit. b C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. şi a art. 77 alin. 1 lit. a C. pen. - faptă din data de 25/26.05.2016; - pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 06.01.2016, la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 28/2017 a Judecătoriei Petroşani; - 346 de zile închisoare rest rămas neexecutat la data liberării condiţionate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 303/2014 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti. Menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate din executarea acestei pedepse. 7. Pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 111/2017 a Judecătoriei Vatra Dornei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 C. pen. - faptă din data de 17.05.2016; 8. 4 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare spor de contopire. Înlătură sporul aplicat. II. Constată că prin sentinţa penală nr. 18/26.02.2018 pronunţată de Judecătoria Brad, modificată şi rămasă definitivă la data de 25.190.2018 prin decizia penală nr. 791/2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, a fost condamnat petentul la pedeapsa rezultantă de 6 ani, 10 luni şi 346 de zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h C. pen. pe o perioadă de 2 ani, respectiv interzicerea exercitării aceloraşi drepturi ca pedeapsă accesorie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă în elementele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: 1. Pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 C. pen. - faptă din data de 26.05.2016; 2. Pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 125/14.11.2017 a Judecătoriei Sinaia, respectiv: - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1, cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 1 şi alin. 5 C. pen. - faptă din data de 03.06.2016; - 346 de zile închisoare rest rămas neexecutat la data liberării condiţionate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 303/2014 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti. Menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate din executarea acestei pedepse. 3. Pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 861/25.04.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, respectiv: - pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 07/08.01.2016; - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 2 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 05.01.2016; - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 2 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 07.01.2016; - 346 de zile închisoare rest rămas neexecutat la data liberării condiţionate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 303/2014 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti. Menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate din executarea acestei pedepse. 4. Pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 727/05.04.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, respectiv: - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 15.05.2016; - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 23.05.2016; - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 27.05.2016; - 346 de zile închisoare rest rămas neexecutat la data liberării condiţionate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 303/2014 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti. Menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate din executarea acestei pedepse. 5. Pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 28/07.02.2017 a Judecătoriei Petroşani, respectiv: - pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 06.01.2016; - 346 de zile închisoare rest rămas neexecutat la data liberării condiţionate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 303/2014 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti. Menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate din executarea acestei pedepse. 6. Pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 340/07.11.2017 a Judecătoriei Petroşani, respectiv: - pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 233 C. pen, 234 alin. 1 lit. c, d, f C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a C. pen. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 28.04.2016; - pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.48 alin. 1 C. pen. rap. la 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, c, d şi alin. 2 lit. b C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. şi a art. 77 alin. 1 lit. a C. pen. - faptă din data de 28/29.04.2016; - pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.48 alin. 1 C. pen. comb. cu art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, c, d şi alin. 2 lit. b C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. şi a art. 77 alin. 1 lit. a C. pen. - faptă din data de 25/26.05.2016; - pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 2 C. pen. - faptă din data de 06.01.2016 – pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 28/2017 a Judecătoriei Petroşani; - 346 de zile închisoare rest rămas neexecutat la data liberării condiţionate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 303/2014 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti. Menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate din executarea acestei pedepse. 7. Pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 111/2017 a Judecătoriei Vatra Dornei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 228 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 C. pen. - faptă din data de 17.05.2016; 8. 4 ani şi 4 luni închisoare spor de contopire. Înlătură sporul aplicat. III. Constată că infrac?iunile pentru săvâr?irea cărora petentul a fost condamnat prin sentinţele penale susmen?ionate au fost comise în concurs real, parte dintre acestea în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 303/2014 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti şi parte din acestea în stare de recidivă postexecutorie. IV. În temeiul art. 43 alin. 2 cu referire la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopeşte pedepsele aplicate prin sentinţele anterior men?ionate, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare pe care o spore?te cu 4 ani şi 8 luni (spor obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1/3 din 14 ani), în rezultanta provizorie de 7 ani şi 2 luni închisoare. V. În temeiul art. 43 alin. 2 C. pen., adaugă pedeapsa rezultantă provizorie de 7 ani şi 2 luni închisoare la restul rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 303/2014 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, respectiv 346 de zile de închisoare, urmând ca în final petentul să execute pedeapsa rezultantă finală de 7 ani, 2 luni şi 346 de zile închisoare. VI. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a şi alin. 5 C. pen., aplică petentului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h C. pen. pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, respectiv pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b,h C. pen. pe durata executării pedepsei principale. VII. În temeiul art. 72 alin. 1 C. pen. ?i a art. 40 alin. 3 C. pen., deduce din pedeapsă rezultantă următoarele perioade în care petentul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, precum şi perioada deja executată respectiv 08.01.2016 – 22.04.2016 şi 12.06.2016 la zi. VIII. În baza art. 55 ind. 1 din Legea nr. 254/2013 constată ca fiind executate din pedeapsa principală un număr suplimentar de 42 de zile închisoare corespunzătoare perioadei 20.08.2012 – 03.04.2013 în care deţinutul a executat parte din pedeapsa închisorii de 4 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 467/2014 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti. IX. Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 1205/2019 emis de Judecătoria Târgu Cărbuneşti, respectiv nr. 20/2018 a Judecătoriei Brad, emise în baza sentinţelor anterior menţionate pe numele petentului condamnat şi dispune emiterea unui mandat nou conform dispozitivului prezentei sentinţe. X. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale susmen?ionate. În temeiul art. 272 alin. 1 rap la art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.05.2019.
Hotarare 455/2019 din 08.05.2019Amânată pronunţarea la data de 08.05.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.04.2019Amânată pronunţarea la data de 24.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2019În vederea emiterii unor adrese pentru a se comunica copiile sentin?elor penale nr. 751/2018 şi 18/2018.
Incheiere de sedinta din 12.03.2019