D****** D*********** S**
ReclamantH***** J**********
PârâtS**** A* K*****
PârâtS*********** Y*****
PârâtP**** P*** P*** S**
PârâtRespinge ca inadmisibile capetele de cerere vizând obligarea pârâtului Samir Ahmad Zeid Al Kilani la finalizarea în natură a obliga?iilor asumate prin promisiunea bilaterală ?i obligarea pârâ?ilor la finalizarea/reluarea cererii de men?iuni din 30.07.2019. Respinge cererea de interven?ie formulată de intervenienta D****** D*********** S** în contradictoriu cu Hossam Issam Jamaleddine, Samir Ahmad Zeid Al Kilani ?i S*********** Y***** ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge cerere de intervenţie formulată de intervenienta D****** D*********** S** în contradictoriu cu petenta Print Pack Prod S.R.L., ca nefondată. Admite cererea de interven?ie accesorie formulată de Micro Grup Business Solutions SRL. Admite cererea de înregistrare a menţiunilor şi publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii AGA nr. 240 din data de 18.09.2019 cu privire la cesiunea a 4350 păr?i sociale apar?inând societă?ii P**** P*** P*** S**, înregistrată la ORC cu nr. 519721/20.09.2019. Respinge ca neîntemeiată cererea petentei P**** P*** P*** S** de obligare a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucure?ti Sec?ia a VII-a Civilă. Executorie. Pronunţată în şedinţă publică, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii prin mijlocirea grefei instanţei, azi 21.07.2020.
Incheiere finala dezinvestire 33/2020 din 21.07.2020Amână pronunţarea la data de 21.07.2020, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2020modificare cadru procesual
Incheiere de sedinta din 23.06.2020lipsă de procedură
Incheiere de sedinta din 09.06.2020lipsă de procedură
Incheiere de sedinta din 26.05.2020incident procedural - termen preschimbat
Din oficiu, în temeiul Hotărârii CSM nr.191/10.03.2020 şi văzând Dispoziţia Preşedintelui Tribunalului Bucureşti nr. 46/2020 : Preschimbă termenul de judecată din data de 31.03.2020 în data de 26.05.2020, pentru când se vor cita părţile. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi 12.03.2020, prin punerea la dispoziţia părilor a soluţiei de către grefa instanţei, conform art. 402 teza finală C. proc. civ.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Având în vedere Hotărârea Generală a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti nr. 2 din data de 21.01.2020, la convocarea Secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a hotărât suspendarea pe o perioadă nedeterminată a activităţii de judecată, începând cu data de 22 ianuarie 2020, cu excepţia măsurilor preventive în materie penală şi a cauzelor urgente în materie civilă (ordonanţe preşedinţiale vizând minorii, măsura plasamentului de urgenţă, ordine de protecţie, răpirile internaţionale de minori, suspendări provizorii de executare, grevă), precum şi hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti, întrunită în şedinţa din data de 03.02.2020, prin care s-a hotărât, în majoritate, menţinerea protestului până la data pronunţării deciziei de către CCR, va amâna judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 18.02.2020pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare
Incheiere de sedinta din 21.01.2020comunicarea cererii modificatoare
Incheiere de sedinta din 10.12.2019