B***** I* V*****
InculpatÎn baza art. 345 alin. (1) Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate de inculpatul BODNAR VASILE cu privire la probele administrate în dosarul penal nr. 355/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj. În baza art. 346 alin. (2) Cod de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 355/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, privind pe inculpatul BODNAR VASILE, trimis în judecată săvârşirea infrac?iunii de camătă prevăzute de art. 351 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BODNAR VASILE. În temeiul art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în cameră de consiliu azi, 11.09.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 11.09.2019Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 11.09.2019. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2019