L**** R**** D*****
ReclamantA****** N******** D* I**********
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale sub forma omisiunii strecurată în dispozitivul sentinţei, în sensul că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.02.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.02.2020Având în vedere că prin Hotărârea Adunării generale a judecătorilor Curţii de Apel Ploiesti nr. 2/27.01.2020, cu majoritate, s-a decis suspendarea activităţii, începând cu data de 29.01.2020, iar prin Hotărârea Adunării generale a judecătorilor Curţii de Apel Ploiesti nr. 3/29.01.2020, de asemenea, cu majoritate, s-a decis continuarea protestului iniţiat de către magistraţi, sub forma suspendării activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, astfel cum au fost identificate prin anexa nr. 1 la aceasta hotărâre, va amâna cauza constatând ca prezenta cauză nu se încadrează între cele cu caracter urgent.Acordă termen de judecată la data de 19.02.2020,sala 3-Camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5.02.2020.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020Respinge contestaţia ca neîntemeiată. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.11.2019.
Hotarare 219/2019 din 27.11.2019Amână pronunţarea la data de 27.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2019Amână pronunţarea la data de 20 noiembrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2019Amână cauza 6 noiembrie 2019, Sala 3, la solicitarea reclamantului L**** R**** D***** pentru lipsa apărătorului său, care se află în imposibilitate de a se prezenta fiind nevoit să asigure reprezentarea în alte dosare aflate pe rolul Tribunalului Buzău, respectiv Judecătoriei Buzău. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.09.2019.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019