G**** F*****
PetentI************ D* P****** A* J******** C********
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul în contradictoriu cu intimatul , împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PCTX nr.0271115/27.10.2019. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 22.07.2020.
Hotarare 5869/2020 din 22.07.2020Amână pronunţarea la data de 22 iulie 2020. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi 8 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.07.2020Amână pronunţarea la data de 8 iulie 2020. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 25 iunie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2020Termen preschimbat
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată de la data de 26.03.2020 la data de 25.06.2020, completul C27, ora 08:30, pentru când vor fi citate părţile. Se men?in dispozi?iile de la termenul anterior. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020