C****** A******* M******
PetentI************ D* P****** A* J******** C********* B***** R*****
IntimatAdmite plângerea contraven?ională formulată de petentul **** în contradictoriu cu intimatul ****. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 1.305 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria PCTX nr. 0279528 din data de 25.10.2019, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 121 alin. (1) din RAOUG nr. 195/2002 şi sancţionată de art. 102 alin. (2) din OUG nr. 195/2002, cu sancţiunea avertismentului. Menţine în rest procesul-verbal de contravenţie seria PCTX nr. 0279528 din data de 25.10.2019. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptelor sale şi asupra obligaţiei de a respecta pe viitor dispoziţiile legale. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 24.07.2020.
Hotarare din 24.07.2020În temeiul art. 396 alin. (1) C.pr.civ., amână pronunţarea la data de 24.07.2020 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.pr.civ. Pronunţată astăzi, 16.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.pr.civ.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.07.2020Amână pronunţarea la data de 16.07.2020, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei potrivit disp. art. 396 alin. 2 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2020Suspendat de drept în baza Decretului nr.195/2020 şi a Decretului nr.240/2020.
Incheiere suspendare din 06.05.2020TERMEN PRESCHIMBAT LA DATA DE 06.05.2020.
În temeiul art. 230 C.pr.civ., preschimbă termenul de judecată acordat la data de 18.03.2020 şi acordă un nou termen de judecată la data de 06.05.2020, C17, ora 13:30, sala 4, pentru când se vor cita părţile cu o copie a prezentei încheieri. Se menţin măsurile dispuse anterior. Pune în vedere părţilor să transmită eventualele cereri şi/sau înscrisuri necesare soluţionării cauzei preponderent prin mijloace electronice (fax: 0241619669, 0241551341, sau e-mail: [email protected]). Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020pentru îndeplinirea obligaţiilor dispuse
Incheiere de sedinta din 05.02.2020