K***** I***** I********** R* S*
ReclamantA** S****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul . Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 229,7 lei, reprezentând facturi scadente ?i neachitate. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal în cuantum de 229,7 lei începând de la data încheierii contractului de cesiune, respectiv 29.05.2017, până la data achitării integrale a debitului. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.04.2021.
Hotarare 4398/2021 din 15.04.2021Amână pronunţarea la data de 15 aprilie 2021. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 30 martie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2021Pentru a se cita Vodafone, cu men?iunea de a depune la dosar contractul aferent numărului de telefon XXX.
Incheiere de sedinta din 02.02.2021Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 02.02.2021, C33, ora 16:00, cu citarea părţilor. Reclamanta va fi citată cu menţiunea de a depune Contractul aferent numărului de telefon ***** menţionat în cuprinsul facturilor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 18.11.2020.
Incheiere de sedinta din 18.11.2020În temeiul art. 396 alin. (1) C.proc.civ., amână pronunţarea pentru data de 18.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. astăzi, 11.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2020În temeiul art. 396 alin. (1) C.proc.civ., amână pronunţarea pentru data de 11.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. astăzi, 06.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2020În temeiul art. 396 alin. (1) C.proc.civ., amână pronunţarea pentru data de 06.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. astăzi, 30.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.10.2020În temeiul art. 396 alin. (1) C.proc.civ., amână pronunţarea pentru data de 30.10.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. astăzi, 15.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2020În temeiul art. 396 alin. (1) C.proc.civ., amână pronunţarea pentru data de 15.10.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. astăzi, 30.09.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2020Amână pronunţarea la data de 30 septembrie 2020. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2020pentru depunere înscrisuri
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Suspendat în baza Decretului 195/2020
Incheiere suspendare din 07.04.2020