A******** D* P********** T* 1** C********
ReclamantC****** V*******
PârâtC****** E****
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorilor materiale formulată de petenta Asociaţia de Proprietari TS 13A în contradictoriu cu intima?ii Crăciun Valentin, şi Crăciun Elena. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Soluţionată în camera de consiliu şi pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 18.01.2023.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 18.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.01.2023Admite în parte cererea de chemare în judecată , astfel cum a fost modificată. Obligă pârâţii la plata, în mod egal, către reclamantă a sumei de 6372,09 lei reprezentând cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari aferentă perioadei aprilie 2017-octombrie 2019. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata penalităţilor de întârziere, ca neîntemeiată. Obligă pârâţii la plata în mod egal către reclamantă, a sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 09.03.2021.
Hotarare 2569/2021 din 09.03.2021Amână pronunţarea la data de 09.03.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.02.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.02.2021Amână pronunţarea la data de 24.02.2021 pentru când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2021pentru cunostinta inscrisuri
Incheiere de sedinta din 10.11.2020Pentru a se depune precizari şi pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 21.07.2020Suspendat în baza Decretului nr. 240/14.04.2020.
Incheiere suspendare din 12.05.2020pentru comunicare înscrisuri
Incheiere de sedinta din 10.03.2020