V**** G******* c* s***** a*** l* c************ A****
ReclamantC**** R**** D*****
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plăţii, al sumei de 1000 Euro şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 30.05.2019 până la data plăţii. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1538 lei. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Topoloveni. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.06.2020.
Hotarare 371/2020 din 23.06.2020Constată intervenită suspendarea de drept a judecării cauzei pe toată perioada stării de urgenţă, potrivit art.42 din Decretul nr.195 din data de 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 24.03.2020În temeiul art.131 rap. la art.117 C.p.c. instanţa constată că este competentă general, material şi teritorial să judece cauza. În temeiul art.238 C.p.c., ţinând cont de împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 60 de zile, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil. Încuviinţează reclamantei în dovedirea motivelor de fapt ale cererii de chemare în judecată, probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului ?i audierea martorului Patrutescu Viorel. Pune în vedere pârâtului să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului. Amână cauza la data de 24.03.2020. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.02.2020