S***** T****
InculpatB**** D**** L****
InculpatZ*** F***** I****
InculpatP***** C******* G******* D**
Parte vătămatăV***** I*** ?*****
Parte civilăInculpatul S. T.: În baza art. 396 alin. (1), (2) ?i (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul S. T. la pedeapsa de 3 ani ?i 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 - 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C.pen. şi art. 77 lit. a) C.pen. cu ref. la art. 79 alin. (3) C.pen. (fapta din data de 27.05.2019). În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 (doi) ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin.1 lit. c) C.pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3) C.pen. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. rap la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, respectiv 29.05.2019-30.05.2019 şi cea a arestării preventive, de la data de 30.05.2019 la zi. În tem. art. 399 alin. (1) C.proc.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului S. T. dispusă prin Încheierea penală nr. 44/JDL/30.05.2019 a Judecătoriei Zalău în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 11/A/30.05.2019 a Judecătoriei Zalău. Constată că a fost asistat de apărător ales, av. Daniel M. Contra. Inculpatul B. D. L.: În baza art. 396 alin. (1), (2) ?i (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul B. D. L. la pedepasa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 - 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C.pen., art. 77 lit. a) C.pen., şi art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C.pen cu aplic. art. 79 alin. (3) C.pen. (fapta din data de 27.05.2019). În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 (doi) ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin.1 lit. c) C.pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3) C.pen. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. rap la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, respectiv 29.05.2019-30.05.2019 şi cea a arestării preventive, de la data de 30.05.2019 la zi. În tem. art. 399 alin. (1) C.proc.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului B. D. L. dispusă prin Încheierea penală nr. 44/JDL/30.05.2019 a Judecătoriei Zalău în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 12/A/30.05.2019 a Judecătoriei Zalău. Constată că a fost asistat de apărător ales, av. Mate? Radu. Inculpatul Zaha Florin Ionu? : În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul Z. F. I. la pedeapsa de 3 ani ?i 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la tâlhărie calificată, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C.pen. şi art. 77 lit. a) C.pen., rap. la art. 79 alin. (3) C.pen. (fapta din data de 27.05.2019). În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 (doi) ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin.1 lit. c) C.pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3) C.pen. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. rap la art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, respectiv 29.05.2019-30.05.2019 şi cea a arestării preventive, de la data de 30.05.2019 la zi. În tem. art. 399 alin. (1) C.proc.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului Z. F. I. dispusă prin Încheierea penală nr. 44/JDL/30.05.2019 a Judecătoriei Zalău în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 13/A/30.05.2019 a Judecătoriei Zalău. Constată că a fost asistat de apărător ales, av. Costina Iulia. Latura civilă: Constată că persoana vătămată P. C. G. D. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În tem. art. 22 C.proc.pen. constată că persoana vătămată V. I. ?. a renun?at la constituirea de parte civilă. Cheltuieli judiciare: În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C.proc.pen. obligă inculpaţii S. T., B. D. L., Z. F. I. la plata către stat a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare din care suma de 900 de lei aferentă fazei de urmărire penală ?i 600 de lei aferentă fazei judecă?ii, astfel: inculpatul S***** T**** la plata sumei de 500 lei (300 lei pentru faza de urmărire penală şi 200 lei pentru faza de judecată), inculpatul B. D. L. la plata sumei de 500 lei (300 lei pentru faza de urmărire penală şi 200 lei pentru faza de judecată), inculpatul Z. F. I. la plata sumei de 500 lei (300 lei pentru faza de urmărire penală şi 200 lei pentru faza de judecată). Cu drept de apel în termen 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.10.2019.
Hotarare 222/2019 din 02.10.2019