M****** O***** A*******
ReclamantP************ A***
PârâtAdmite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M****** O***** A******* CNP ..., astfel cum a fost modificată prin cererea adiţională din data de 03.02.2020 în contradictoriu cu pârâtul P************ A*** şi, în consecinţă: Obligă pârâtul la recalcularea salariului reclamantului, la nivelul maxim de salarizare acordat celorlalţi consilieri juridici din cadrul unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, de la data de 05,12.2016 până în prezent şi în continuare. Obligă pârâtul la recalcularea salariului reclamantului cu includerea în suma compensatorie, a sporului de confidenţialitate în cuantum de 25% din salariul de bază lunar la nivelul anului 2009 şi a sporului de mobilitate în cuantum de 25% din salariul de bază lunar la nivelul anului 2009, pentru perioada 05.12.2016 până în prezent şi în continuare, la nivel maxim stabilit în cadrul unităţilor sistemului administraţiei, salariu aferent funcţiei de execuţie de comisar şef/consilier juridic, respectiv pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii şi să emită act administrativ în acest sens Obligă pârâtul să plătească reclamantului salariul astfel recalculat pe viitor, precum şi diferenţele rezultate dintre salariul recalculat şi cel plătit efectiv începând cu data de 05.12.2016, diferenţe actualizate la data plăţii efective cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică; Obligă pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri egale cu valoarea dobânzii legale penalizatoare aferentă diferenţei dintre nivelul salariului lunar al reclamantului aflat în plată, începând cu data 05.12.2016 până în prezent şi nivelul maxim existent în plată la nivelul ANP, pentru această perioadă, despăgubiri calculate de la data scadenţei fiecărui salariu lunar aferent perioadei 05.12.2016 până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată azi, 25.05.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 141/2020 din 25.05.2020Amână pronunţarea la data de 25.05.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2020Prezentul termen a fost preschimbat
Admite sesizarea din oficiu şi, în consecinţă: Preschimbă termenul de judecată stabilit în prezentul dosar, din data de 06.04.2020, pentru data de 18.05.2020. Se citează părţile, cu menţiunea că s-a dispus preschimbarea termenului de judecată din data de 06.04.2020, pentru data de 18.05.2020, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor Tribunalului Alba nr. 8/2020 ?i Decizia pre?edintelui Tribunalului Alba nr. 15/2020 prin care au fost adoptate măsurile suplimentare privind combaterea răspândirii noului Coronavirus. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Amână cauza la data de 06.04.2020, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Alba nr. 4/30.01.2020, prin care s-a hotărât suspendarea activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, expres prevăzute în cuprinsul acesteia.
Incheiere de sedinta din 03.02.2020