P******* S********* 5 B********
PetentA****** N******** P***** P**** S* I******** S************** P***** P**** S* I******** S****** A M*********** B********
IntimatAdmite cererea de apel formulata de apelanta-petentă P******* S********* 5 B********, în contradictoriu cu intimata AGENŢIA PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, împotriva sentinţei civile nr. 4974/01.07.2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti-Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. 3009/302/2019. Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că admite plângerea contravenţională formulată de petenta P******* S********* 5 B********, în contradictoriu cu intimata AGENŢIA PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contraventionale privind nerespectarea dispoziţiilor legale din domeniul asistenţei sociale seria ANPIS, nr. 0003330, întocmit de intimata AGENŢIA PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI la data de 22.01.2019 şi exonerează petenta P******* S********* 5 B******** de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 5000 lei, aplicate prin procesul verbal menţionat mai sus. Definitivă. Pronun?ată astăzi, 10.10.2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 3810/2019 din 10.10.2019