B********* I*****
PetentZ***** M*****
CreditorS************** S***
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea Z***** M***** (cu date) prin BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC AGIU IULIAN (cu date) în contradictoriu cu debitorul S.C. INTERCEREAL SA (cu date). Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua potrivit art. 622 alin.3 C.proc.civ., în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, la cererea creditoarei Z***** M***** împotriva debitorului S.C. INTERCEREAL SA, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de arendare nr. 1792/11.12.2017 înregistrat la Consiliul Local Maldaeni sub nr. 13137/14.12.2017 în vederea recuperării creanţei prevăzută în titlul executoriu, respectiv cantitatea de 22,50 litri ulei şi4500 kg grâu reprezentând arenda în natură pe anul agricol 2017 - 2018 sau a contravalorii acesteia la preţul practicat în zona localităţii Maldaeni, jude?ul Teleorman zona în care se află terenul arendat, sumă ce se va actualiza până la achitarea integrală a acesteia, la care se adaugă şi cheltuielile de executare silită. Autorizează BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC AGIU IULIAN să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinsă în titlul executoriu. În temeiul art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Executorie de drept. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 17.10.2019. „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul executoriu reprezentat de Contractul de arendare nr. 1792/11.12.2017 înregistrat la Consiliul Local Maldaeni sub nr. 13137/14.12.2017 pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere de executare silita 1528/2019 din 17.10.2019