E******** F******** S*** P*** A*** H*******
ReclamantL***** M*****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta reclamanta S.C. ELECTRICA FURNIZARE S.A. prin SCURSALA DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA SUD-BRA?OV - AFEE Harghita, prin reprezentant legal Hilda Fekete, în contradictoriu cu pârâta L***** M*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1648,23 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată şi neachitată, 13,51 lei reprezentând penalităţi de întârziere la plata energiei electrice şi 118,65 lei reprezentând taxă deconectare. Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Miercurea Ciuc. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.10.2019.
Hotararecameraconsiliu2450/2019 din 30.10.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 30.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2019