S* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtS* T*************** S**
ReclamantB**** F*****
IntervenientB**** F***** p*** c****** s*** a** B** C****
IntervenientHot. Admite în parte cererea de chemare in judecata formulată si precizata de reclamanta S.C. TRANSPOL-SERVICE S.R.L., în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE -REASIGURARE SA, si intervenientul fortat B**** F*****. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 283,32 lei reprezentând diferenţă despăgubire în dosarul de daună nr. EJ00586955. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, aferente debitului principal, calculate după 10 zile de la primirea hotărârii judecătoreşti definitive până în data plăţii efective a debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 7520 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată azi, 03.12.2020, potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. PRESEDINTE,
Hotarare 13157/2020 din 03.12.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 03.12.2020. Conform dispoziţiilor art.396 alin. 2 Cod Procedură Civilă „pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 23.11.2020. Conform dispoziţiilor art.396 alin. 2 Cod Procedură Civilă „pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 09.11.2020. Conform dispoziţiilor art.396 alin. 2 Cod Procedură Civilă „pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2020Amana cauza la data de 27.10.2020, ora 10.00.
Incheiere de sedinta din 15.09.2020PROCES VERBAL În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decret, ia act de suspendarea de plin drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor. Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 17.03.2020