B***** E***
InculpatG****** D**** G******
Parte vătămatăI. 1. În temeiul art. 396 alin. (4) şi (10) din Codul de procedură penală, stabileşte faţă de inculpatul B.E., următoarele pedepse: - 3(trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor ?i muni?iilor, prev. de art. 342 alin. (2) din Codul Penal; - 4(patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uzul de armă fără drept, prev. de art. 343 alin. (2) din Codul Penal; - 3(trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, prev. de art. 25 alin. (1) lit. e) din Legea 205/2004 privind protecţia animalelor republicată Constată că pedepsele au fost stabilite pentru infracţiuni concurente, comise în condiţiile art. 38 alin. (1) din Codul penal şi, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contopeşte cele 3 pedepse principale prin aplicarea celei mai grele, de 4(patru) luni închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime(1/3) din totalul celorlalte, respectiv 2 luni închisoare, în final ajungându-se la pedeapsa rezultantă de 6(şase) luni închisoare. 2. În temeiul art. 83 din Codul penal, amână aplicarea pedepsei astfel stabilite pe durata unui termen de supraveghere de 2(doi) ani, care se va calcula conform dispoziţiilor art. 84 din Codul penal. 3. În temeiul art. 85 alin. (1) din Codul penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă (atunci când va fi cazul); e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. 4. În temeiul art. 85 alin. (2) lit. h) din Codul penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. 5. În temeiul art. 86 din Codul penal, supravegherea inculpatului pe durata termenului de supraveghere va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Alba. 6. În temeiul art. 83 alin. (4) din Codul penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 din Codul penal, anume asupra faptului că săvârşirea unei noi infracţiuni sau nerespectarea măsurilor de supraveghere la care a fost obligat vor atrage revocarea amânării şi aplicarea efectivă a pedepsei. 7. În temeiul art. 112 alin (1) lit. b) şi f) din Codul penal, dispune luarea faţă de inculpat a măsurii de siguranţă a confiscării speciale a armei de tir cu aer comprimat marca IMC PIONER 2, cal. 4,5 mm, seria A716-FS şi a 298 proiectile din plumb, cal. 4,5 mm (depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Alba, conform dovezii seria AV, nr. 0026753 - f. 26-27 DUP). 8. În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 1349 şi art. 1357 din Codul civil, respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă G.D.G., ca neîntemeiată. În temeiul art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 530 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 230 de lei în cursul urmăririi penale şi 300 de lei în cursul camerei preliminare şi a judecăţii. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 20 noiembrie 2019.
Hotarare 1134/2019 din 20.11.2019În vederea prezentării inculpatului şi pentru a comunica acestuia cererea de constituire ca parte civilă a persoanei vătămate G.D.G.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019