Dosar 30276/325/2019 din 29.10.2019

înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 30276/325/2019
Data dosar:
29.10.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C4C
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de petenta DIRECŢIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, în contradictoriu cu intimatul A***** M****. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei aplicate prin procesul verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria AX nr.002688/03.03.2009 cu sancţiunea prestării de către intimat a unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 16 ore, pe raza municipiului Timişoara. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatului la plata unor cheltuieli de judecată Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apelul se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată azi, 04.12.2019, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 15022/2019 din 04.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD