O*** P*** O****** R********** C********* D* P* L**** T********* B********
ReclamantM**** S*** C********* G**** S**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI în contradictoriu cu pârâta M**** S*** C********* G**** S**. Dispune dizolvarea societăţii pârâte. Dispune înregistrarea hotărârii în registrul comerţului, comunicarea către Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantului, publicarea pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă. Apelanta va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerţului la care este înregistrată societatea a cărei dizolvare a fost pronunţată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 09.07.2020.
Hotarare 1061/2020 din 09.07.2020In vedrerea refacerii procedurii de citare cu parata.
Incheiere de sedinta din 11.06.2020Suspendat in baza art. 42 alin. 6 din decretul Pre?edintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României pe toată perioada stării de urgen?ă.
Rezolutie din 02.04.2020În considerarea măsurilor adoptate prin Decretul privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, din 16.03.2020 Cap. V art. 42 alin.6 prevede: judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin.1 se suspendă de plin drept pe durata stării de urgen?ă instituită prin aceasta fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.
Rezolutie din 18.03.2020Având în vedere Hotărârile Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti nr. 2/21.01.2020 şi 4/03.02.2020, prin care s-a hotărât adoptarea unei forme de protest constând în amânarea cauzelor, cu excepţia celor urgente, va amâna cauza la data de 02.04.2020.
Incheiere de sedinta din 05.03.2020