S******* G*******
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. pen. şi art. 44 alin. 1 Cod penal, condamnă inculpatul S******* G*******, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. În baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. pen. şi art. 44 alin. 1 Cod penal, condamnă inculpatul S******* G*******, pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”. În baza art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului S******* G******* pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 1 (unu) an, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului S******* G*******, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului S******* G******* pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) luni închisoare, la care adaugă 2 (două) luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca inculpatul S******* G******* să execute pedeapsa rezultantă de 1 (unu) an închisoare. În baza art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului S******* G******* pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 1 (unu) an, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului S******* G******* pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 96 alin. 4 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere dispusă faţă de inculpat prin sentinţa penală nr. 360/15.11.2016 a Judecătoriei Gura Humorului, modificată prin Decizia penală nr. 202/20.02.2017 a Curţii de Apel Suceava şi dispune executarea pedepsei de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul S******* G******* să execute pedeapsa rezultantă de 1 (unu) an şi 8 (opt) luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii, de la data de 12.11.2018 până la data de 13.11.2018. În baza art. 274 alin. 1 Cod proc. pen., obligă inculpatul S******* G******* la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei din cursul urmăririi penale. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 20 mai 2020.
Hotarare 56/2020 din 20.05.2020REZOLUŢIE 13.03.2020 - În baza art. 353 alin. 10 din Codul de procedură civilă şi Decizia Preşedintelui Judecătoriei Gura Humorului nr. 9/13.03.2020, din oficiu preschimbă termenul de judecată la data de 20 mai 2020, cu citarea părţilor.
pentru solicitare relatii
Incheiere de sedinta din 04.03.2020