S********* M* F*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) CPP, constată legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 7215/P/2019, din 19.11.2019, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, privind pe inculpatul: - SĂNDULESCU FLORIN, trimis în judecată pentru săvârşirea pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul SĂNDULESCU FLORIN. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu de la data de 21.01.2020, soluţia fiind pusă la dispoziţia publicului prin mijlocirea grefei.
Incheierefinalacamerapreliminara din 21.01.2020