Dosar 3038/62/2019 din 15.11.2019

constatare nulitate act


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3038/62/2019
Data dosar:
15.11.2019
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
constatare nulitate act
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.07.2021 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Respinge cererea

    Respinge contestaţia formulată de reclamanta Parohia Evanghelică CA Jibert, cu sediul procesual ales în municipiul Făgăraş, str. Republicii nr. 16, judeţul Braşov, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, având ca obiect anularea Deciziei nr. 8649/18.06.2019 emisă de pârâtă şi restituirea în natură a imobilului situat în Jibert, înscris în CF 288 nr. top. 449, 450 şi CF 2498 nr. top. 449, 450. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Braşov. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi data de 16 iulie 2021.

    Hotarare 82/2021 din 16.07.2021
  • Sedinta din data de 01.07.2021 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Amână pronunţarea

    Pentru a da posibilitatea părşilor de a depune la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea la data de 16.07.2021. Pronunţarea se va face în condiţiile art.396 al.2 Cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2021
  • Sedinta din data de 24.06.2021 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Amână cauza

    Stabileşte cuantum definitiv al onorairului de expertiză la suma de 4510 lei. Fixează termen de judecată la data de 01.07.2021, ora 12,00, pentru ca reclamanta să facă dovada achitării diferenţei onorariului de expertiză în cuantum de 3510 lei.

    Incheiere de sedinta din 24.06.2021
  • Sedinta din data de 04.03.2021 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • 242 NCPC/155-1 CPC

    În baza art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei faţă de neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de achitare a avansului onorariu provizoriu stabilit în sarcina sa şi neprezentarea martorilor propuşi spre audiere. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.

    Incheiere suspendare din 04.03.2021
  • Sedinta din data de 21.01.2021 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 4.03.2021, pentru ca expertul desemnat să efectueze lucrarea de expertiză încuviinţată în cauză.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2021
  • Sedinta din data de 26.11.2020 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Amână cauza

    Repune cauza pe rol şi amână judecata la data de pentru a se solicita Biroului Local de expertize Judiciare din cadrul Tribunalului Braşov o listă cu experţi în specialitatea "topografie", propuşi pentru a efectua o expertiză cu această specialitate în prezentul dosar. Prorogă discutarea probei cu expertiza tehnică de specialitate până la termenul următor. Prorogă administrarea probei testimoniale, faţă de imposibilitatea prezentării martorilor propuşi si a reprezentantului convenţional al reclamantei. Respinge proba solicitată de reclamantă cu interogatoriul propu pentru pârâtă. Amână judecata la data de 21 ianuarie 2021, ora 12,00.

    Incheiere de sedinta din 26.11.2020
  • Sedinta din data de 30.07.2020 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • 242 NCPC/155-1 CPC

    Suspendă judecata conform dispoz.art. 242 alin.1 Cod pr.civilă.

    Incheiere suspendare din 30.07.2020
  • Sedinta din data de 16.07.2020 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Amână cauza

    Amână judecata la data de 30 iulie 2020, faţă de cererea de amânare formulată de reprezentanta convenţională a reclamantei, motivată medical şi lipsa martorilor propuşi de către reclamantă.

    Incheiere de sedinta din 16.07.2020
  • Sedinta din data de 18.06.2020 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Amână cauza

    Amână judecata la data de 16 iulie 2020, sala 232, ora 12,00,faţă de imposibilitatea prezentării martorilor încuviinţaţi spre audiere. Se va solicita reclamantei, prin adresă, să prezinte interogatoriul pe care propune să fie luat pârâtei, sub sancţiunea decăderii din această probă în caz de neconformare.

    Incheiere de sedinta din 18.06.2020
  • Sedinta din data de 21.05.2020 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de reprezentanta covnenţională a reclamantei, precum şi faţă de lipsa martorilor încuviinţaţi spre audiere, acordă un nou termen de judecată la data de 18 iunie 2020, ora 12,00. Pune în vedere reprezentaqntei convenţionale a reclamantei să depună la dosarul cauzei înterogatoriul pe care îl solicită să fie luat pârâtei, sub sancţiunea decăderii din această probă în caz de neconformare.

    Incheiere de sedinta din 21.05.2020
  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de reprezentanta covnenţională a reclamantei, precum şi faţă de lipsa martorilor încuviinţaţi spre audiere, acordă un nou termen de judecată la data de 21 mai 2020.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 27.02.2020 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu înscrisurile de părţi până la acest moment la dosar. Pune în vedere reclamantei să prezinte interogatoriul pe care propune să fie luat pârâtei. Încuviinţează proba cu martorii Maurer Kathalina şi Ghindea Anna Maria, care vor fi citaţi la adresele indicate la fila 27 a dosarului Curţii de Apel Bra?ov pentru termenul următor. Se prorogă punerea în discuţie şi pronunţarea asupra admisibilităţii probei cu expertiza solicitată de către reclamantă. Stabileşte termen de judecată la data de 12 martie 2020.

    Incheiere de sedinta din 27.02.2020
  • Sedinta din data de 30.01.2020 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor nr. 3/29.01.2020, prin care s-a hotărât că judecătorii instanţei să protesteze prin suspendarea activităţii pe perioadă nedeterminată, cu judecarea doar a cauzelor urgente, precum şi protestul personalului auxiliar de specialitate, astfel cum a fost anunţat de Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare „Dicasterial”, constatând că prezenta cauză nu se află ca obiect pe lista obiectelor cauzelor urgente ce se judecă pe perioada protestului, listă care a fost dată publicităţii şi care este anexă la Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor, fixează termen de judecată fără nicio altă dispoziţie la data de 27 februarie 2020.

    Incheiere de sedinta din 30.01.2020
  • Sedinta din data de 16.01.2020 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Amână cauza

    Amână judecata la data de 30.01.2020. Dispune emiterea unei adrese către reclamantă, prin care i se aduce la cunoştinţă că urmare a disjungerii din acest dosar a primelor două capete de cerere şi declinării competenţei asupra acestora în favoarea Tribunalului Braşov – secţia I civilă, Curtea de Apel Braşov a rămas investită doar cu petitul nr. 3 al acţiunii introductive de instanţă, sens înc are i se pune în vedere să precizeze care sunt probele pe care le solicită în cadrul acestui dosar în susţinerea petitului nr. 3.

    Incheiere de sedinta din 16.01.2020
  • Sedinta din data de 12.12.2019 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Amână cauza

    Dispune disjungerea primelor două capete de cerere şi formarea unui nou dosar. În dosarul nou-format amână pronunţarea asupra excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov pentru data de 16.12.2019. În prezenta cauză se pune în vedere reclamantei să prezinte teza probatorie pentru toate probele solicitate prin cererea de chemare în judecată, până la termenul următor. Se prorogă pronunţarea asupra acestor probe pentru termenul următor. Se fixează termen la data de 16.01.2020.

    Incheiere de sedinta din 12.12.2019
  • Sedinta din data de 28.11.2019 la ora 12:00

    Complet: Fond C12
  • Amână cauza

    Dispune emiterea unei adrese către reclamantă, prin care i se pune în vedere să prezinte în scris teza probatorie pentru fiecare probă solicitată în cauză şi să arate pentru care dintre petite a propus fiecare probă în parte. De asemenea, i se comunică reclamantei, prin aceeaşi adresă, că pentru termenul următor se prorogă punerea în discuţie a disjungerii primelor două capete de cerere faţă de capătul al treilea al cererii, în temeiul dispoz. art. 66 alin.2 Cod procedură civilă şi i se solicită să îşi exprime poziţia faţă de acest aspect. Stabileşte termen de judecată la data de 12.12.2019, sala 232, ora 12,00.

    Incheiere de sedinta din 28.11.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD