Ţ*** N***
RevizuentRespinge, ca fiind inadmisibilă, cererea de revizuire promovată de condamnatul Ţ*** N*** în privinţa sentinţei penale nr. 361/29.04.2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi, definitivă la 30.01.2013 prin Decizia penală 304/2013 a I.C.C.J. (M.E.P.Î. 499/2011/31.01.2013) În conformitate cu disp. art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe condamnatul revizuient la plata cheltuielilor judiciare statului în sumă de 50 lei; suma de 627 lei, reprezentând onorariul de apărător desemnat din oficiu în cauză, va fi avansată Baroului Galaţi din fondul M.J. Cu drept de apel. Dată în Cameră de consiliu astăzi, 12.12.2019.
Hotarare 493/2019 din 12.12.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 12.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2019Penru lipsa relaţiilor de la parchetul, amână judecarea cauzei la data de 02.12.2019 S.2.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019pentru a se reveni cu adresă către parchet pentru a comunica stadiul dosarului penal în care se efectuează cercetări cu privire la infrac?iunea de mărturie mincinoasă
Incheiere de sedinta din 10.10.2019Pentru a se depune la dosar înscrisuri în dovedirea cererii acordă termen la data de 10.10.2019
Incheiere de sedinta din 03.09.2019