K***** I***** I********** R* S*
ReclamantC******** D*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta...... în contradictoriu cu pârâtul..... Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 389,31 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii neachitate. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 97,23 lei, reprezentând penalităţi contractuale. Respinge capătul de cerere privind obligarea la plata despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului, în cuantum de 1269,71 lei, ca neîntemeiat. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică din 11.10.2019.
Hotarare 5950/2019 din 11.10.2019Amânarea cauzei şi emiterea unei adrese către Direcţia de Evidenţă a persoanelor Argeş pentru a ne comunica adresa de domiciliu a pârâtului Comănescu Daniuel, eventual reşedinţa, cu indicarea codului numeric personal. Amână judecarea cauzei la 11.10.2019 C 5-4 C Cameră de Consiliu, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 13.09.2019