P********* V***** A********
InculpatC****** I***** N******
InculpatB**** C******
Parte civilăS******* M******** D* U****** C*********
Parte civilăC****** D* C******** O***************** T*********
Parte civilăI.În baza art. 396 alin. (1), (2) C.proc.pen. rap. la art. 193 alin. (2) C.pen., condamnă pe inculpatul C****** I***** N******, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, faptă prev. şi ped. de art. 193 alin 2 C. Penal. În baza art. 67 alin. (1) C.pen. rap. la art. 66 alin. (3) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa, conform art. 68 alin (1) lit. b), de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 65 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., interzise ca pedeapsă complementară, pedeapsă ce se va executa, conform art. 65 alin. (3) C.pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în termenul de supraveghere de 2 ani stabilit prin Sentinţa penală nr. 367/14.10.2016 pronun?ată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 2013/208/2015, definitivă la data de 09.02.2017 prin Decizia penală nr. 204/A/09.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 CP, art. 229 alin. 1 lit. b, d CP. În temeiul art. 88 alin. 3 C. pen., revocă amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 367/14.10.2016 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 2013/208/2015, definitivă la data de 09.02.2017 prin Decizia penală nr. 204/A/09.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara. Dispune condamnarea inculpatului C****** I***** N****** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 CP, art. 229 alin. 1 lit. b, d CP (pedeapsă stabilită prin Sentinţa penală nr. 367/14.10.2016 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 2013/208/2015, definitivă la data de 09.02.2017 prin Decizia penală nr. 204/A/09.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara). În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte cele două pedepse aflate în concurs, respectiv: - 1 an închisoare închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 CP, art. 229 alin. 1 lit. b, d CP; -9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, faptă prev. şi ped. de art. 193 alin 2 C. Penal. Aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din cealaltă pedeapsă de 9 luni închisoare, respectiv cu 3 luni închisoare, stabilind astfel pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare, cu executarea pedepsei în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 1 C. pen., rap. la art. 67 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 1 şi alin. 5 C. pen., rap. la art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. II. În baza art. 396 alin. (1), (2) C.proc.pen. rap. la art. 193 alin. (2) C.pen., stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului PÎRVĂNESCU VASILE-ALEXANDRU,pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, faptă prev. şi ped. de art. 193 alin 2 C. Penal. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 alin. 1 Cod penal. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 zile la una dintre următoarele două instituţii: Primăria mun. Caransebeş sau AJOFM Caraş-Severin, în conformitate cu dispoziţiile art. 51 şi 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, rap. la art. 88 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 397 alin. (1) C.pr. pen. raportat la art. 19 şi art. 25 alin. (1) şi la art. 20 alin. (4) C.pr.pen, respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de către partea civilă B**** C******. În baza art. 274 (1) C.proc.pen., obligă inculpaţii la plata către stat a sumei de 400 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.02.2021.
Hotarare 43/2021 din 15.02.2021Amână pronunţarea la data de 15.02.2021, pentru deliberare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.02.2021Amână cauza la 02.02.2021 ora 11.00 pentru citarea cu mandat de aducere a părţii civile şi a martorului lipsă Horváth Camelia
Incheiere de sedinta din 08.12.2020Amână cauza la data de 08.12.2020 - ora 10.00 pentru citarea martorilor lipsă cu mandate de aducere şi citarea martorilor propuşi de procuror, cu citaţie simplă.
Incheiere de sedinta din 03.11.2020faţă de lipsa martorilor; dispune citarea acestora cu mandat de aducere; dispune dispoziţie de transfer pentru martorul Popa Cezar
Incheiere de sedinta din 13.10.2020Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 13.10.2020 ora 10:00 în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 31.07.2020pentru administrarea probei testimoniale; dispune citarea martorilor; dispune citarea părţii civile cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 30.06.2020În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 43 alin. 2 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel nr. 9/25.03.2020, ia act de suspendarea de drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Anexa 1 la Decretul 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, judecătorul va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură în prezenta cauză.
Incheiere suspendare din 21.04.2020Pentru respectarea principiului privind continuitatea completului de judecată, acordă un nou termen de judecată la data de 21 aprilie 2020. Pune în vedere inculpaţilor să se prezinte la termenul stabilit în vederea audierii. Se repetă procedura de citare cu partea civilă B**** C******
Incheiere de sedinta din 10.03.2020Amână cauza pentru citarea inculpaţilor cu mandat de aducere cu executare efectivă.
Incheiere de sedinta din 31.01.2020pentru a sosi dosarul de fond la CATimisoara
Incheiere de sedinta din 29.11.2019Faţă de lipsa dosarului de fond. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 18.10.2019Faţă de lipsa dosarului de fond.
Incheiere de sedinta din 06.09.2019Respinge declara?ia de ab?inere formulată de d-na judecător Vasilovici Stiuj Viviana, pre?edintele completului de judecată C4, în cauza având ca obiect infracţiunea de lovire sau alte violenţe, art. 193 Cod penal. Fără cale de atac. Dată în ?edin?a Camerei de consiliu, azi 22 august 2019.
Incheiere abtinere din 22.08.2019Amână cauza la data de 06.09.2019 în vederea soluţionării cererii de abţinere.
Incheiere de sedinta din 20.08.2019