P***** L****
ReclamantB**** A*****
PârâtDispune îndreptarea erorii materiale existente în cuprinsul sentinţei civile nr.14135 din 12.12.2019, întocmite în dosarul nr.30523/245/2017, astfel încât în dispozitiv va fi trecut corect numele expertului, acesta fiind “Răileanu Dumitru” în loc de “Pădure Dan”. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Se va emite adresă şi către BLECT, prin care i se va comunica eroarea, împreună cu dispoziţia de plată. Cu apel la Tribunalul Iaşi (care se depune la Judecătoria Iaşi), în 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.12.2019.
Incheiere finala dezinvestire 2874/2019 din 23.12.2019