Ş***** I**** M*****
Inculpatadmite cererea.
Incheiere finala dezinvestire din 10.06.2021În baza art. 335 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Ş***** I**** M***** , la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Conform art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pedeapsă care se execută în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b C.pen., pe o durată de 5 ani. Conform art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pedeapsă care se execută în condiţiile art. 65 alin. 3 C.pen. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin.1 C.pen., termenul de supraveghere urmând a se calcula conform art. 92 alin.2 C.pen. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. b C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Clejani sau în cadrul Primăriei Letca Nouă. Conform art. 94 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin.1 lit.c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune Giurgiu. Conform art. 94 alin.2 C.pen., supravegherea executării obligaţiilor prevăzute la art.93 alin.2 lit.b şi alin. 3 C.pen. se face de către Serviciul de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 de lei, (400 lei pentru urmărirea penală şi 600 lei pentru camera preliminară şi judecată), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.03.2021.
Hotarare 55/2021 din 23.03.2021pronunţare 23.03.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2021pronunţare 09.03.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2021pronunţare 03.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2021Repune cauza pe rol în vederea ata?ării unei copii a cazierului judiciar actualizat al inculpatului. Stabileşte termen la data de 16.02.2021, în ?edin?ă publică, ora 10.00, cu citarea părţilor. Inculpatul va fi citat cu mandat de aducere, având în vedere că legal citat la termenele anterioare nu s-a prezentat. Dispune emiterea unei adrese către IPJ Giurgiu cu solicitarea înaintării unei copii actualizate a cazierului judiciar al petentului. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.12.2020.
Incheiere de sedinta din 15.12.2020PRONUNŢARE 15.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.12.2020pronunţare la 11.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2020pronunţare 02.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2020pronunţare 25.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2020lipsă procedura
Incheiere de sedinta din 15.09.2020lipsă procedura
Incheiere de sedinta din 07.07.2020