M**** C********* V*****
InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul M**** C********* V***** prin Încheierea din data de 17.10.2018 pronunţată în dosarul nr. 2618/249/2018. În baza dispoziţiilor art. 348 alin. 2 rap. la art. 207 alin. 4 C. proc.pen men?ine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul M**** C********* V*****. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Or. Lehliu Gară – Compartimentul Supravegheri Judiciare conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin.2 lit. a şi f din CPP impune inculpatului respectarea şi a următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: - să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. În baza art. 215 alin. 3 CPP atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune comunicarea prezentei încheieri inculpatului, Poliţiei Or. Lehliu Gară – Compartimentul Supravegheri, SPCLEP Lehliu Gară, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Călăraşi. Respinge cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpat. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei (av. Dumitrache Angelica Vasilica - Baroul Călăraşi), se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi – 31.01.2019 ora 12:25.
Incheiere finala dezinvestire din 31.01.2019