S****** A***
InculpatCondamnă pe inculpatul S****** A***, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art.335 alin.1 cod penal, cu aplicarea art.375 rap. la art.396 alin.10 cod procedură penală, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare. În baza art.91-92 cod penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 (doi) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Pe durata termenului de supraveghere de 2 ani stabilit mai sus, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; g) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la unul din serviciile de pe lângă Primăria Păltinoasa, în condiţiile stabilite de acestea. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.96 cod penal. Obligă pe inculpat să plătească statului cheltuieli judiciare de 500 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gura Humorului. Pronunţată în şedinţa publică din 6 iulie 2020.
Hotarare 85/2020 din 06.07.2020Se constată suspendată de drept cauza în baza Decretului nr. 240/2020 al Presedintelui României.