I***** D*** F****** A* ( F**** I***** J******* D*** F****** A* ) C* D********* A***
ReclamantI****** I**** A********
PârâtAdmite în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamantul INTRUM DEBT FINANCE AG, în contradictoriu cu pârâta Iulia Alexandra Ionescu, şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 332,63 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, şi suma de 89,51 lei reprezentând penalităţi de întârziere, sume actualizate în funcţie de inflaţie la momentul efectuării plăţii, precum şi suma de 194,74 lei reprezentând taxă pentru nereturnare echipament. Respinge restul pretenţiilor. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 50 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată azi, 13 noiembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu378/2019 din 13.11.2019termenn acordat în vederea achitării de către reclamantă a taxei judicire de timbru în sumă de 50 lei.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019Termen acordat pentru soluţionarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019