I************ G****** A* P******* D* F********
ContestatorC****** M****** C********
IntimatAdmite contestaţia la executare formulată de contestatorul I************ G****** A* P******* D* F******** în contradictoriu cu intimatul Crîngu? Mihăi?ă Cristinel. Anulează somaţia emisă la data de 21.01.2019 în dosarul de executare nr. 519/2018 al BEJ Ivan Traian Daniel, prin care s-a pus în vedere contestatorului ca în termen de 10 zile de la primirea somaţiei să se conformeze în tot dispozitivului titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 7411/06.12.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. Respinge ca neîntemeiată cererea contestatorului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată. În baza art. 717 alin. 2 Cod procedură civilă obligă intimatul la plata în favoarea BEJ Ivan Traian Daniel a sumei de 68 de lei reprezentând costurile aferente comunicării copiei dosarului de executare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 24.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 3710/2019 din 24.05.2019Amână pronunţarea la data de 24.05.2019, pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2019Lipsă procedură.
Incheiere de sedinta din 12.04.2019