I************ L**
ReclamantD**** (***** A******
PârâtRespinge cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta I************ L** în contradictoriu cu pârâta DOLHA (căs. FIKO) ADRIANA, ca rămasă fără obiect. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel care se va depune la Judecătoria Reghin. Pronunţată azi, 26.09.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotararecameraconsiliu2213/2019 din 26.09.2019- încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamantă şi pârâtă; comunicarea unui exemplar din dovada achitării integrale a debitului către reclamantă, cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la poziţia procesuală a pârâtei.
Incheiere de sedinta din 05.09.2019