Dosar 3084/110/2019 din 15.11.2019

accesul ilegal la un sistem informatic (art.360 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3084/110/2019
Data dosar:
15.11.2019
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia penală
Obiect:
accesul ilegal la un sistem informatic (art.360 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C.7
  • Condamnare

    1.Condamnă pe inculpata S**** A******* (la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, respectiv a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 al. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen. (3 acte materiale) şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală. Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, pe durata ?i în condi?iile prevăzute de art. 65 Cod penal. 2. Condamnă pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, respectiv a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 al. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen. (3 acte materiale) şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală. Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, pe durata ?i în condi?iile prevăzute de art. 65 Cod penal. 3. În baza art. 39, alin. 1, lit. b Cod penal contope?te pedepsele cu închisoarea în pedeapsa cea mai grea, de doi ani închisoare, la care se va adăuga o treime din cealaltă pedeapsă de trei luni închisoare. Pedeapsă rezultantă – 2 ani ?i 1 lună închisoare. În baza art. 45, alin. 3, lit. a Cod penal, contopeşte pedepsele complementare în pedeapsa cea mai grea, respectiv (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal. În temeiul art. 45, alin. 5 Cod penal, contopeşte pedepsele accesorii aplicate în pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, pe durata ?i în condi?iile prevăzute de art. 65 Cod penal. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.p. În baza art. 93 alin. 1 din C.p. obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 (cinci) zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă, e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Comunei Blăgeşti, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C.p., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. În temeiul art.20, 397 C.pr.pen. art.1357 C.civ. ia act că persoana vătămată M****** D****** nu s-a constituit parte civilă în cauză. Constată că inculpata a fost asistată de apărător din oficiu. Potrivit art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu rămâne în sarcina statului şi urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Conform art. 272 alin. (1) ?i art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpata să achite statului suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 250 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 500 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul camerei preliminare şi judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi, 28.07.2020.

    Hotarare 203/2020 din 28.07.2020
  • Sedinta din data de 21.07.2020 la ora 12:00

    Complet: C.7
  • Amână cauza

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 28.07.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.07.2020
  • Sedinta din data de 16.06.2020 la ora 09:00

    Complet: C.7
  • Amână cauza

    FAŢĂ DE LIPSA INCULPATEI, TERMEN LA 21.07.2020,ORA 12,00 C7.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2020
  • Sedinta din data de 20.05.2020 la ora 09:00

    Complet: C.7
  • Repus pe rol

    În baza art.64, alin.6 din Decretul Preşedintelui României nr.240/2020 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, stabileşte termen pentru data de 16.06.2020, ora 9,00, în vederea continuării judecării cauzelor cu citarea părţilor.

    Rezolutie din 20.05.2020
  • Sedinta din data de 21.04.2020 la ora 09:00

    Complet: C.7
  • Amână cauza

    CONSTATA SUSPENDATA DE DREPT JUDECAREA CAUZEI.

    Incheiere de sedinta din 21.04.2020
  • Sedinta din data de 17.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C.7
  • Amână cauza

    FAŢĂ DE HOTĂRÂREA ADUNĂRII GENERALE, TERMEN LA 21.04.2020,ORA 9,00 C.7.

    Incheiere de sedinta din 17.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD