T**** T*****
InculpatC******* R*****
InculpatH***** A*******
InculpatAdmite propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava. I. În temeiul art. 236 Cod procedură penală, art. 234 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e) Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune prelungirea pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.10.2019 şi până la data de 24.11.2019, inclusiv, a măsurii arestării preventive luată prin încheierea camerei de consiliu nr. 125 /26.09.2019 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. 2846/86/2019, rămasă definitivă prin încheierea camerei de consiliu nr. 62/02.10.2019 a judecătorilor de drepturi şi libertăţi de la nivelul Curţii de Apel Suceava, faţă de inculpaţii : 1) T**** T*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal şi trafic de migranţi în formă continuată, prev. şi ped. de art. 263 alin.1 şi 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal (7 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi 2) C******* R*****-VASILE, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal şi trafic de migranţi în formă continuată, prev. şi ped. de art. 263 alin. 1 şi 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal (7 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 237 al. 2 Cod procedură penală raportat la art. 242 al. 2 Cod procedură penală, respinge cererile formulate de inculpaţi, prin apărător, vizând înlocuirea măsurii arestării preventive cu una dintre cele prev. de art. 202 al. 4 lit. b sau d Cod procedură penală, respectiv cea a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, ca neîntemeiate. II. În baza art. 222 alin. 2 şi 7 Cod procedură penală rap. la art. 218 Cod procedură penală corob. cu art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. d) Cod procedură penală, dispune prelungirea pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.10.2019 şi până la data de 24.11.2019, inclusiv, a măsurii arestului la domiciliu instituită prin încheierea camerei de consiliu nr. 66/16.10.2019, definitivă, pronunţată de judecătorii de drepturi şi libertăţi de la nivelul Curţii de Apel Suceava în dosarul nr. 3000/86/2019, faţă de inculpata : 3) H***** A******* (fostă Ursaciuc), cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal şi trafic de migranţi în formă continuată, prev. ?i ped. de art. 263 alin. 1 şi 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal (7 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 242 al. 2 Cod procedură penală, respinge cererea formulată de inculpată, prin apărător, vizând înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura prev. de art. 202 al. 4 lit. b Cod procedură penală, respectiv cea a controlului judiciar, ca neîntemeiată. Potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpaţi şi procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 18.10.2019.
Incheiere masuri preventive faza de UP 135/2019 din 18.10.2019