H***** A****
ContestatorA************ S***** 2 A F********* P******
IntimatRespinge ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale şi de completare a hotărârii, formulată de contestatoarea H***** A**** în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAŢIA SECTOR 2 A FINANŢELOR PUBLICE. Cu drept numai de apel în termen de 10 de zile de la comunicarea sentinţei, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 04.06.2020.
Hotarare 1694/2020 din 04.06.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 26.03.2020Având în vedere Hotărârea nr. 2/21.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucure?ti prin care s-a hotărât suspendarea activităţii de judecată, începând cu data de 22.01.2020, până la data respingerii / retragerii proiectului legislativ privind abrogarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi personalului auxiliar (PL-X 292/2019 – aflat în Camera Deputaţilor, ca for decizional), urmează să amâne cauza.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020