P**** S*******
ReclamantS********* A*****
PârâtAdmite, în parte, acţiunea civilă, formulată de reclamanta-pârâtă P**** S*******, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant S********* A*****. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională, formulată de pârâtul-reclamant. Dispune grăniţuirea proprietăţilor părţilor şi stabileşte linia de hotar, pe traseul dat de punctele a-b-c-d-h-i-j-k-x-t, conform raportului de expertiză, întocmit de expertul Guţă Ovidiu-George. Obligă pe pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 1900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, după compensarea acestora. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Turnu Măgurele. Pronunţată astăzi, 22.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei.
Hotarare 958/2022 din 22.11.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronun?area la data de 22.11.2022. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2022Încuviinţează cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorii părţilor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 08.11.2022, complet C3 mixt, pentru ca părţile să ia cunoştinţă de raportul de expertiză completat. Părţile au termenul în cunoştinţă Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.10.2022
Incheiere de sedinta din 18.10.2022Încuviinţează cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorii părţilor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 18.10.2022, complet C3 mixt, pentru ca părţile să ia cunoştinţă de raportul de expertiză completat. Prorogă punerea în discuţie, pentru următorul termen de judecată, a cererii de întocmire a unui supliment la raportul de expertiză. Părţile au termenul în cunoştinţă Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.09.2022.
Incheiere de sedinta din 13.09.2022Încuviinţează cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorii părţilor. Amână cauza şi acordă termen la data de 13.09.2022, complet C 3 mixt, în vederea completării raportului de expertiză de către expert Guţă Ovidiu George. Se revine cu adresă către expertul desemnat, pentru a completa raportul de expertiză, în sensul de a preciza: la ce distanţă faţă de hotarul propus se află zidul construcţiei pârâtului-reclamant pe care sunt amplasate ferestrele; la ce distanţă faţă de linia de hotar se află anexele proprietatea reclamantei-pârâte, respectiv, cocina şi coteţul de păsări şi să răspundă şi la obiecţiunile formulate, în scris, de reclamanta-pârâtă. Părţile au termenul în cunoştinţă Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.06.2022.
Incheiere de sedinta din 21.06.2022Încuviinţează cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorii părţilor. Amână cauza şi acordă termen la data de 21.06.2022, complet C 3 mixt, în vederea completării raportului de expertiză de către expert Guţă Ovidiu George. Se revine cu adresă către expertul desemnat, pentru a completa raportul de expertiză, în sensul de a preciza: la ce distanţă faţă de hotarul propus se află zidul construcţiei pârâtului-reclamant pe care sunt amplasate ferestrele; la ce distanţă faţă de linia de hotar se află anexele proprietatea reclamantei-pârâte, respectiv, cocina şi coteţul de păsări şi să răspundă şi la obiecţiunile formulate, în scris, de reclamanta-pârâtă. Părţile au termenul în cunoştinţă Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.05.2022.
Incheiere de sedinta din 31.05.2022Încuviinţează cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorii părţilor. Amână cauza şi acordă termen la data de 31.05.2022, complet C 3 mixt, în vederea completării raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Guţă Ovidiu George. Se revine cu adresă către expertul desemnat, pentru a completa raportul de expertiză, în sensul de a preciza: la ce distanţă faţă de hotarul propus se află zidul construcţiei pârâtului-reclamant pe care sunt amplasate ferestrele; la ce distanţă faţă de linia de hotar se află anexele proprietatea reclamantei-pârâte, respectiv, cocina şi coteţul de păsări şi să răspundă şi la obiecţiunile formulate, în scris, de reclamanta-pârâtă. Părţile au termenul în cunoştinţă Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.05.2022.
Incheiere de sedinta din 03.05.2022Încuviinţează cererea de amânare a cauzei, formulată de expert şi de apărătorii părţilor. Amână cauza şi acordă termen la data de 03.05.2022, complet C 3 mixt, în vederea completării raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Guţă Ovidiu George. Se revine cu adresă către expertul desemnat, pentru a completa raportul de expertiză, în sensul de a preciza: la ce distanţă faţă de hotarul propus se află zidul construcţiei pârâtului-reclamant pe care sunt amplasate ferestrele; la ce distanţă faţă de linia de hotar se află anexele proprietatea reclamantei-pârâte, respectiv, cocina şi coteţul de păsări şi să răspundă şi la obiecţiunile formulate, în scris, de reclamanta-pârâtă. Părţile au termenul în cunoştinţă Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.04.2022.
Incheiere de sedinta din 05.04.2022Amână cauza şi acordă termen la data de 05.04.2022, complet C 3 mixt, în vederea completării raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Guţă Ovidiu George. Termenul de judecată este cunoscut de părţi şi apărătorii acestora şi pentru când: - se va reveni cu adresă către expertul desemnat, căruia i se va solicita să completeze raportul de expertiză, în sensul de a preciza: la ce distanţă faţă de hotarul propus se află zidul construcţiei pârâtului-reclamant pe care sunt amplasate ferestrele; la ce distanţă faţă de linia de hotar se află anexele proprietatea reclamantei-pârâte, respectiv, cocina şi coteţul de păsări, să răspundă şi la obiecţiunile formulate, în scris, de reclamanta-pârâtă. . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.03.2022.
Incheiere de sedinta din 03.03.2022În baza art.230 Cod procedură civilă dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit iniţial pentru data de 27.01.2022, ora 09,30, Complet C 1 mixt şi fixează noul termen de judecată pentru data de 03 martie 2022- Complet C 1 mixt. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.01.2022.
Incheiere de sedinta din 27.01.2022În baza art.230 Cod procedură civilă dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit iniţial pentru data de 27.01.2022, ora 09,30, Complet C 1 mixt şi fixează noul termen de judecată pentru data de 03 martie 2022- Complet C 1 mixt. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.01.2022.
Incheiere de sedinta din 21.01.2022Admite cererea formulată de expert Guţă Ovidiu George, prin care a solicitat un nou termen pentru depunerea raportului de expertiză. Amână cauza şi acordă termen la data de 27.01.2022, complet 1 mixt, ora 09,30, în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză tehnică de specialitate topo, termen cunoscut de părţi şi pentru care se va reveni cu adresă către expert Guţă Ovidiu George să procedeze la efectuarea şi depunerea raportului de expertiză tehnică. Termenul de judecată este cunoscut de părţi şi apărătorii acestora şi pentru când: - se va reveni cu adresă către expertul desemnat, căruia i se va solicita să efectueze raport de expertiză conform obiectivelor depuse la dosar de reclamanta-pârâtă, căruia i se vor comunica în copie, să se depună cu cel pu?in 10 zile înainte de termenul de judecată, potrivit art.336, alin.1 C.proc.civ, în 3 exemplare, lucrarea de expertiză, înso?ite de dovezile de convocare a păr?ilor, cu respectarea procedurilor privind citarea păr?ilor, conform art. 335 C.proc.civ., cu menţiunea că onorariul de expert a fost achitat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.11.2021.
Incheiere de sedinta din 04.11.2021Admite cererea formulată de expert Guţă Ovidiu George, prin care a solicitat un nou termen pentru depunerea raportului de expertiză. Amână cauza şi acordă termen la data de 04.11. 2021, complet 1mixt, ora 09,30, în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză tehnică de specialitate topo, termen cunoscut de părţi şi pentru care se va reveni cu adresă către expert Guţă Ovidiu George să procedeze la efectuarea şi depunerea raportului de expertiză tehnică. Termenul de judecată este cunoscut de părţi şi apărătorii acestora şi pentru când: - se va reveni cu adresă către expertul desemnat, căruia i se va solicita să efectueze raport de expertiză conform obiectivelor depuse la dosar de reclamanta-pârâtă, căruia i se vor comunica în copie, să se depună cu cel pu?in 10 zile înainte de termenul de judecată, potrivit art.336, alin.1 C.proc.civ, în 3 exemplare, lucrarea de expertiză, înso?ite de dovezile de convocare a păr?ilor, cu respectarea procedurilor privind citarea păr?ilor, conform art. 335 C.proc.civ., cu menţiunea că onorariul de expert a fost achitat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.09.2021.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021Admite cererea formulată de expert Guţă Ovidiu George, prin care a solicitat un nou termen pentru depunerea raportului de expertiză. Amână cauza şi acordă termen la data de 16.09. 2021, complet 1mixt, ora 10,30, în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză tehnică de specialitate topo, termen cunoscut de părţi şi pentru care se va reveni cu adresă către expert Guţă Ovidiu George să procedeze la efectuarea şi depunerea raportului de expertiză tehnică. Termenul de judecată este cunoscut de părţi şi apărătorii acestora şi pentru când: - se va reveni cu adresă către expertul desemnat, căruia i se va solicita să efectueze raport de expertiză conform obiectivelor depuse la dosar de reclamanta-pârâtă, căruia i se vor comunica în copie, să se depună cu cel pu?in 10 zile înainte de termenul de judecată, potrivit art.336, alin.1 C.proc.civ, în 3 exemplare, lucrarea de expertiză, înso?ite de dovezile de convocare a păr?ilor, cu respectarea procedurilor privind citarea păr?ilor, conform art. 335 C.proc.civ., cu menţiunea că onorariul de expert a fost achitat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.06.2021
Incheiere de sedinta din 24.06.2021Admite cererea formulată de expert Neacşu Liliana privind înlocuirea sa cu un expert care îşi permite financiar să susţină lucrarea încuviinţată de instanţă, în situaţia în care părţile nu sunt de acord sau nu pot plăti onorariul corect. Înlocuieşte pe expert Neacşu Liliana cu expert Guţă Ovidiu George. Amână cauza şi acordă termen la data de 24 iunie 2021, C1 mixt, ora 09,00, în vederea administrării probei cu expertize tehnice judiciare de specialitate. Termenul de judecată este dat în cunoştinţă părţilor şi apărătorilor acestora şi pentru când: - se va emite adrese către expertul desemnat, căruia i se va solicita să efectueze raport de expertiză conform obiectivelor depuse la dosar de reclamanta-pârâtă, căruia i se vor comunica în copie, să se depună cu cel pu?in 10 zile înainte de termenul de judecată, potrivit art.336, alin.1 C.proc.civ, în 3 exemplare, lucrarea de expertiză, înso?ite de dovezile de convocare a păr?ilor, cu respectarea procedurilor privind citarea păr?ilor, conform art. 335 C.proc.civ., cu menţiunea că onorariul de expert a fost achitat - se va emite adresă către Biroul Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul Teleorman, pentru a se comunica măsurile dispuse. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.05.2021.
Incheiere de sedinta din 06.05.2021Încuviinţează proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie. Numeşte expert pentru efectuarea expertizei pe Neacşu Liliana, cu un onorariu estimativ în cuantum de 1.200 lei, ce va fi avansat în mod egal de părţi, cu posibilitatea majorării onorariului în funcţie de deviz. Amână cauza la 06 mai 2021, ora 09,30 în vederea efectuării raportului de expertiză tehnică. Se va emite adrese către expertul desemnat, prin care i se va aduce la cuno?tin?ă faptul că a fost desemnată să efectueze raportul de expertiză dispus în cauză ale cărui obiective se vor ataşa adresei; să se depună raportul de expertiză tehnică cu cel pu?in 10 zile înainte de termenul de judecată, potrivit art.336, alin.1 C.proc.civ, în 3 exemplare, lucrarea de expertiză, înso?ite de dovezile de convocare a păr?ilor, cu respectarea procedurilor privind citarea păr?ilor, conform art. 335 C.proc.civ. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul Teleorman, pentru a se comunica numele expertului desemnat să efectueze expertiza în prezenta cauză. Pune în vedere părţilor, prin apărători să facă dovada achitării onorariului expertului în termen de 5 zile. Termenul de judecată este dat în cunoştinţă părţilor şi apărătorilor acestora. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.03.2021.
Incheiere de sedinta din 04.03.2021Admite cererile formulate de apărătorii părţilor de amânare a cauzei pentru lipsa martorilor în audierea cărora stărui, pentru a se formula în scris obiectivele expertizei şi pentru ca pârâtul să depună la dosar dovada timbrării cererii reconvenţionale cu suma de 100 lei. Amână cauza la 04 martie 2021, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: - se pune în vedere apărătorului reclamantei să asigure prezenţa la instanţă a martorului Mincă Gheorghe şi să depună la dosar în scris obiectivele expertizei tehnice; - se pune în vedere apărătorului pârâtului să asigure prezenţa la instanţă a celor doi martori încuviinţaţi la termenul anterior, să depună la dosar în scris obiectivele expertizei tehnice precum şi dovada timbrării cererii reconvenţionale cu suma de 100 lei. Pronun?ată azi, 14.01.2021, în ?edin?ă publică.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021Admite proba cu înscrisuri, interogatoriu şi câte doi martori, solicitate de părţi, urmând ca pentru termenul următor să fie citat câte un martor pentru fiecare parte, după depunerea listelor cu martori, solicitate de apărătorii părţilor, urmând ca proba cu expertiză, solicitată de părţi, să fie pusă în discuţie după administrarea celorlalte probe. Amână cauza la 14.01.2021, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronun?ată azi, 19.11.2020, în ?edin?ă publică.
Incheiere de sedinta din 19.11.2020Dispune preschimbarea termenului de judecată de la data de 12.11.2020 la data de 19.11.2020, pentru când se vor cita păr?ile cu men?iunea că a fost preschimbat termenul de judecată. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.10.2020.
Incheiere de sedinta din 12.11.2020Dispune preschimbarea termenului de judecată de la data de 12.11.2020 la data de 19.11.2020, pentru când se vor cita păr?ile cu men?iunea că a fost preschimbat termenul de judecată. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.10.2020.
Incheiere de sedinta din 20.10.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de av. Şchiopu Marius Ştefan. Amână cauza la data de 12.11.2020, complet C1 mixt. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.09.2020.
Incheiere de sedinta din 17.09.2020Suspendat în baza art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe toată perioada stării de urgenţă.
Amână cauza şi acordă termen la data de 26.03.2020. Pronun?ată azi, 30.01.2020, în ?edin?ă publică.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020