Dosar 3094/62/2018 din 29.07.2019

revendicare imobiliară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3094/62/2018
Data dosar:
29.07.2019
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Sectia Civilă
Obiect:
revendicare imobiliară
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.10.2019 la ora 9:00

    Complet: C1 Ap3 NCPC civil
  • Dispune rejudecare la prima instanţă sau la instanţa competentă

    Admite apelul declarat de apelanta reclamantă SC Sere Codlea SA, în faliment, prin lichidator judiciar General Group Expert SPRL împotriva sentinţei civile nr. 73/S pronunţată la data de 14.03.2019 de Tribunalul Bra?ov pe care o anulează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Curtea de Apel Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al.2 C.pr.civ., azi, 22.10.2019. Opinie separată În sensul păstrării soluţiei de admitere a excepţiei lipsei de interes a reclamantei SC Sere Codlea SA în formularea cererii în revendicare şi anulării parţiale a sentinţei primei instanţe cu privire soluţia de admitere a excepţiei autorităţii lucrului judecat pentru cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare şi cu privire la soluţia de respingere a pretenţiilor constând în contravaloarea lipsei de folosinţă cu trimiterea cauzei spre rejudecare doar a acestor cereri.

    Opinieseparata din 22.10.2019
  • Sedinta din data de 21.10.2019 la ora 9:00

    Complet: C1 Ap3 NCPC civil
  • Amână pronunţarea

    Instanţa în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive, amână pronunţarea la 22 octombrie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2019
  • Sedinta din data de 14.10.2019 la ora 9:00

    Complet: C1 Ap3 NCPC civil
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod pr.civilă, amână pronunţarea la 21 octombrie 2019. În temeiul art.396 alin.2 Cod de procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD