M**** C*** & C**** R****** S**
CreditorD*** F* T**** M******** S**
DebitorAdmite cererea. Ordonă debitoarei ca, în termen de 15 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, să plătească creditorului suma de 637,98 lei, reprezentând debit principal-contravaloare produse livrate şi neachitate, precum şi suma de 470,83 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal, calculate în procent de 0,2% pe zi, de la data scadenţei şi până la data de 27.05.2019. Obligă debitorul să plătească creditorului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – taxa de timbru. Executorie. Cu drept de a formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se depune Judecătoria Sector 3 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 30.01.2020.
Hotarare 696/2020 din 30.01.2020Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a pronunţa minuta, instanţa urmează să amâne pronunţare la data de 30.01.2019.. Pronunţarea se va face prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 23.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2020