P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantC******* G*******
Apelant InculpatDecizia 939 - I.În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinţei penale nr. 117 din 23.01.2019 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul 3096/180/2018. Desfiinţează în parte sentinţa apelată, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: În baza art. 104 al.2 şi 43 al.1 C.p. revocă liberarea condiţionată privind restul de 1640 zile rămas de executat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1519/30.09.2010 a Tribunalului Bacău, definitivă d.p.nr 152/7.06.2011 a Curţii de Apel Bacău pe care îl adăugă la pedeapsa rezultantă 1 an şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului C******* G******* în cauză. Pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C******* G*******: 1 an, 10 luni şi 1640 zile închisoare şi 4 ani şi 9 luni pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a) şi lit.b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) şi 45 al.1 lit.b C.pen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia. II. În baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C******* G******* împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În baza art. 275 al.2 C.p.p. obligă apelantul inculpat să plătească suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.09.2019.
Hotarare 939/2019 din 27.09.2019În baza art.391 alin. (1) Cprpen , din lipsă de timp pentru deliberare, Amână pronunţarea la data de 27.09.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2019T.12.09.2019 angajare avocat
Incheiere de sedinta din 06.06.2019T.06.06.2019 lipsa procedură cu apelantul inculpat
Incheiere de sedinta din 16.05.2019