Dosar 3097/62/2019 din 27.08.2019

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3097/62/2019
Data dosar:
27.08.2019
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.11.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS6
  • Respinge cererea

    Respinge contestaţia formulată de contestatorul A********* 1 în contradictoriu cu intimata Compania Naţională Poşta Română S.A. Bucureşti – Sucursala Braşov, prin reprezentant legal, împotriva Deciziei de sancţionare disciplinară nr. 303/26.07.2019 emisă de intimată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 03.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Hotarare 895/2020 din 03.11.2020
  • Sedinta din data de 21.10.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS6
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 1 C.proc.civ., instanţa va amâna pronunţarea în cauză la data de 03.11.2020, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. 2 C.proc.civ.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2020
  • Sedinta din data de 22.07.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS6
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse .Termen de judecată la data de 21.10.2020, -la cererea părţii reclamante, ora 9:00, sala T1, complet CIV MAS6.

    Incheiere de sedinta din 22.07.2020
  • Sedinta din data de 24.06.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS6
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar. termen la 22.07.2020, ora 9.

    Incheiere de sedinta din 24.06.2020
  • Sedinta din data de 27.05.2020 la ora 09:20

    Complet: MAS6
  • Amână cauza

    încuviinţează cererea de amânare formulată de partea intimată, pentru a-i da posibilitatea de a studia înscrisul depus de reclamant la acest termen de judecată şi pentru a formula un răspuns la precizarea cererii de chemare în judecată cu privire la motivele în fapt. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată pentru data de 24.06.2020, ora 09:00, sala T1, complet MAS 6,

    Incheiere de sedinta din 27.05.2020
  • Sedinta din data de 01.04.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS6
  • Amână cauza

    pentru prevenirea contaminării cu COVID 19, va dispune preschimbarea termenului de judecată acordat în cauză în data de 01.04.2020, pentru data de 27.05.2020.

    Incheiere de sedinta termen preschimbat din 01.04.2020
  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS6 -CC
  • Amână cauza

    Având în vedere faptul că, prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Braşov nr. 5 din 11.03.2020, s-a hotărât, pentru prevenirea contaminării cu COVID 19, că „începând cu data de 16 martie 2020, toate dosarele cu termen de judecată stabilit pentru lunile martie-aprilie 2020, vor fi preschimbate pentru perioada mai-iunie 2020, cu excepţia cauzelor urgente”, expres prevăzute în Anexa nr. 1 a hotărârii anterior menţionate, şi văzând că prezenta cauză nu este una urgentă, va dispune preschimbarea termenului de judecată acordat în cauză în data de 01.04.2020, pentru data de 27.05.2020, sala T1, ora 9:00, sens în care va dispune citarea părţilor pentru acest termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2020
  • Sedinta din data de 05.02.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS6
  • Amână cauza

    Admite cererea de amanare. Dispune amânarea judecăţii cauzei la data de 01.04.2020, complet MAS6, ORA 9:00, sala T1.

    Incheiere de sedinta din 05.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD