T*** V******
PârâtS* R**** E******* S****** S*
ReclamantAdmite cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 73,07 lei reprezentând contravaloare servicii prestate conform contractului nr. 93370/13.07.2009 şi penalităţi de întârziere calculate conform art. 14 al. 2 din contract. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei azi, 09.06.2020.
Hotarare 4873/2020 din 09.06.2020În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decret, ia act de suspendarea de plin drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 17.03.2020