B****** M****
ReclamantC***** P******* - P*** P*****
PârâtAdmite sesizarea din oficiu a Biroului de executări civile din cadrul Judecătoriei Suceava având ca obiect acţiune în constatare privind pe reclamanta B****** M**** şi pe pârâta Comuna Pătrău?i. Constată intervenită prescripţia executării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 20 ore de muncă aplicată petentei prin Sentinţa Civilă nr. 5982 din data de 12.12.2013 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 8915/314/2013. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, data de 9 iulie 2019.
Hotarare 3300/2019 din 09.07.2019