I**** M****
ReclamantAdmite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, excepţie invocată din oficiu. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I**** M****, ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 aprilie 2019.
Hotarare 324/2019 din 12.04.2019Admite cererea formulată de petentul-reclamant I**** M****, născut la data 25.03.1979, fiul lui Oscar şi Bahara, în prezent deţinut în Penitenciarul Oradea, având ca obiect acordarea ajutorului public judiciar în materie civilă sub forma scutirii la plata taxei judiciare de timbru aferentă prezentei cauze. Dispune scutirea petentului –reclamant de la obligaţia de achitare a sumei de 20 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru datorată în prezenta cauză. Potrivit art. 14 alin. 2, art. 17 alin. 2 şi art. 19 alin. 2 din O.G. 51/2008, instanţa aduce la cunoştinţa petentului că, în cazul pierderii procesului, va putea fi obligat să suporte cheltuielile de judecată ale părţii adverse şi că în cazul în care instanţa constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului sau prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale ori că pierderea procesului este urmarea comportamentului său nediligent, există posibilitatea obligării sale la restituirea sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar, eventual şi la plata unei amenzi judiciare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 15 martie 2019.
Incheierefinalacameraconsiliu din 15.03.2019pentru a se reveni cu adresă la Serviciul Fiscal Municipal Medgidia
Incheiere de sedinta din 08.03.2019pentru a se reveni cu adresă la DGRFP
Incheiere de sedinta din 01.03.2019