S***** I**
ReclamantS* W** G**** S******* S**
PârâtÎn vederea efectuării expertizei grafoscopice, amână judecarea cauzei la data de 15.03.2023.
Incheiere de sedinta din 18.01.2023Pentru a se transmite de către INEC factura fiscală privind taxa pentru efectuarea expertizei grafoscopice, care va fi suportată din fondurile Ministerului Justi?iei, se acordă cauzei un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 16.11.2022Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul S***** I**. Dispune scutirea reclamantului de la plata onorariului de expert în cuantum de 1760 lei, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Dispune emiterea unei adrese către DEFA Tribunalul Buzău însoţită de copie de pe prezenta încheiere pentru a efectua plata onorariului în contul INEC comunicat de această instituţie. Dispune emiterea unei adrese către INEC însoţită de copie de pe prezenta încheiere pentru a înainta la dosar factura fiscală pentru onorariul de expert în cuantum de 1760 lei pentru a se efectua plata. Fără cale de atac. Dată în Cameră de Consiliu. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei astăzi, 02.11.2022.
Incheiere de sedinta din 02.11.2022În vederea soluţionarii cererii de ajutor public judiciar, stabileşte termen în camera de consiliu la data de 02.11.2022. Amână judecarea cauzei la data de 16.11.2022, ora 11.
Incheiere de sedinta din 19.10.2022În vederea administrării probelor încuviinţate, amână judecarea cauzei la data de 19.10.2022.
Incheiere de sedinta din 09.06.2022Având în vedere lipsa dosarului de fond şi faţă de imposibilitatea prezentării apărătorului pârâtei, amână judecarea cauzei la data de 09.06.2022.
Incheiere de sedinta din 18.05.2022Având în vedere lipsa dosarului de fond, fiind înaintat la Curtea de Apel Ploieşti, amână judecarea cauzei la data de 18.05.2022.
Incheiere de sedinta din 17.03.2022Amână judecarea cauzei la data de 17.03.2022. Se va solicita de la Curtea de Apel Ploieşti dosarul înaintat pentru soluţionarea cererii de recurs formulată împotriva încheierii din data de 06.05.2021.
Incheiere de sedinta din 17.02.2022Amână cauza pentru solutionarea cererii de recurs formulate împotriva Încheierii din data de 06.05.2021.
Incheiere de sedinta din 11.11.2021Amânat la data de 11.11.2021, ora 10,30, pentru solu?ionarea cererii de recurs formulate de împotriva Încheierii din data de 06.05.2021.
Incheiere de sedinta din 09.09.2021Respinge cererea de repunere pe rol şi menţine suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art.242 C.proc.civ.. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 06.05.2021.
Incheiere suspendare din 06.05.2021Respinge cererea de repunere pe rol şi mentine suspendarea. Cu drept de recurs pe durata suspendării. recursul, sub sanc?iunea nulitătii se depune la Tribunalul Buzău. Pronun?area se va face astăzi 04.02.2021 prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei Instantei.
Incheiere suspendare din 04.02.2021Dispune suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art.242 alin.1 C.proc.civ. pentru neîndeplinirea obligaţiilor dispuse de instanţă. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţarea se va face astăzi 09.09.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 09.09.2020amânat la data de 09.09.2020, ora 11,30, pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 03.06.2020preschimbat termenul de judecată din data de 01.04.2020, în data de 03.06.2020.
Din oficiu preschimbă termenul de judecată din data de 01.04.2020, în data de 03.06.2020. Se vor cita părţile. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020amânat la data de 01 aprilie2020, având în vedere Hotărârea nr.4/29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Buzău, prin care s-a hotărât prelungirea formei de protest adoptate prin Hotărârea nr.3/21.01.2020 şi s-a decis suspendarea activităţii de judecată pe termen nelimitat.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020- amânat la data de 05.02.2020, pentru ca părţile să răspundă solicitărilor instanţei.
Incheiere de sedinta din 08.01.2020Repartizat complet LMAS6, termen 8 ianuarie 2020, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019Încuviinţează cererea de amânare. termen 06.11.2019, ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Termen pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 05.06.2019Amânat pentru depunerea relaţiilor solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019