B******* S***** I****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. pr. penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în data de 30.01.2019 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş în dosarul nr.706/P/2018 a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul BUCUREAN SERGIU IONU?, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 al.1 C.p. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BUCUREAN SERGIU IONU?. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii cu inculpatul şi procurorul, ce se depune la Judecătoria Beiuş. Dată şi pronunţată în camera de consiliu azi 14.03.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara136/2019 din 14.03.2019