O****** M******
PetentI************ J******* D* P****** G******
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petentul Olteanu Mihăi?ă, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLI?IE AL JUDE?ULUI GIURGIU. Modifică procesul-verbal seria PGRX nr. 0163857 din data de 05.07.2019, în sensul că înlocuieşte sanc?iunea amenzii în cuantum de 9.000 lei cu avertismentul. Atrage petentului aten?ia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte prevederile legale. Menţine în rest procesul verbal de contravenţie contestat ca fiind legal şi temeinic întocmit. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bolintin Vale. Pronun?ată astăzi, 21.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1645/2019 din 21.11.2019Amână pronunţarea la data de 21.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2019În vederea administrării probelor propuse, instanţa amâna soluţionarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019