Dosar 311/325/2019 din 07.01.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 311/325/2019
Data dosar:
07.01.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Admite cererea

    Admite cererea precizată. Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 4374,69 lei, reprezentând diferenţă despăgubiri în dosarul de daună TM/70386110, conform concluziilor domnului expert Mincă Cristian, raportul întocmit de acesta făcând parte integrantă din această hotărâre. Ia act de renunţarea reclamantei la petitul privind penalităţile de întârziere. Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 311,23 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, proporţională cu valoarea pretenţilor admise, precizate, precum şi suma de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată -onorariu de avocat. Cu drept apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată la data de 25 noiembrie 2020, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 13271/2020 din 25.11.2020
  • Sedinta din data de 24.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25.11.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2020
  • Sedinta din data de 20.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 24.11.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2020
  • Sedinta din data de 06.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.11.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2020
  • Sedinta din data de 03.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06.11.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2020
  • Sedinta din data de 30.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 03.11.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.10.2020
  • Sedinta din data de 28.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30.10.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2020
  • Sedinta din data de 22.10.2020 la ora 11:00

    Complet: C17C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28.10.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2020
  • Sedinta din data de 10.09.2020 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 22.10.2020, ora 11:00, pentru a se studia raportul de expertiza

    Incheiere de sedinta din 10.09.2020
  • Sedinta din data de 19.06.2020 la ora 11:00

    Complet: C17C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 10 septembrie 2020, ora 09:00, pentru a se depune raportul de expertiza

    Incheiere de sedinta din 19.06.2020
  • Sedinta din data de 07.05.2020 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Stare de urgenta

    În baza Decretului nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgen?ă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 63 alin. 11 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Timişoara nr. 9 din data de 25.03.2020, ia act de suspendarea de plin drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. 13 din Anexa 1 la Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.

  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 07.05.2020, pentru când se va cita expertul pentru depunere raport expertiză

    Incheiere de sedinta din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 30.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Timişoara din data de 23.01.2020 prin care s-a dispus suspendarea activităţii de judecată a Judecătoriei Timişoara cu începere din data de 27.01.2020 până la retragerea sau respingerea propunerii legislative de eliminarea a pensiei de serviciu a magistraţilor, cu excepţia judecării cauzelor urgente, amână judecarea cauzei la data de 12 martie 2020

    Incheiere de sedinta din 30.01.2020
  • Sedinta din data de 20.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Repus pe rol

    Repune pe rol cauza, fixând termen de judecată la data de 30 ianuarie 2020, când se va pune în discuţia părţilor, în condiţii de contradictorialitate, oportunitatea administrării probei cu expertiza judiciară tehnică în specialitatea autovehicule. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2019.

    Incheiere de sedinta din 20.12.2019
  • Sedinta din data de 13.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.12.2019, şi stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 13.12.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2019
  • Sedinta din data de 12.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.12.2019, şi stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 12.12.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2019
  • Sedinta din data de 28.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 12.12.2019, şi stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 28.11.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD