Dosar 31230/3/2019 din 18.11.2019

litigiu privind funcţionarii publici statutari DISJUNS DIN DS NR.14934/3/2019*


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 31230/3/2019
Data dosar:
18.11.2019
Instanta:
Tribunalul Olt
Departament:
Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici statutari DISJUNS DIN DS NR.14934/3/2019*
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.03.2021 la ora 11:00

    Complet: CCF7
  • Amână cauza

    potrivit procesului verbal din 19.03.2021 dosarul a fost repartizat ciclic la CCF10.

  • Sedinta din data de 23.03.2021 la ora 11:00

    Complet: CCF10
  • Respinge cererea

    Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul DGJ BUCUREŞTI. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare; recursul şi motivele de recurs vor fi depuse la Tribunalul Olt, sub sancţiunea anulării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.03.2021.

    Hotarare 238/2021 din 23.03.2021
  • Sedinta din data de 09.02.2021 la ora 11:00

    Complet: CCF7
  • Amână cauza

    23.03.2021 pentru ca pârâta să comunice instanţei relaţiile solicitate.

    Incheiere de sedinta din 09.02.2021
  • Sedinta din data de 08.12.2020 la ora 11:00

    Complet: CCF7
  • Amână cauza

    09.02.2021 pentru ca pârâta să comunice instanţei relaţiile solicitate.

    Incheiere de sedinta din 08.12.2020
  • Sedinta din data de 27.10.2020 la ora 11:00

    Complet: CCF7
  • Amână cauza

    08.12.2020 pentru ca pârâta să comunice instanţei relaţiile solicitate.

    Incheiere de sedinta din 27.10.2020
  • Sedinta din data de 15.09.2020 la ora 11:15

    Complet: CCF7
  • Amână cauza

    27.10.2020, ora 11.00, pentru ca pârâta să comunice instanţei relaţiile solicitate.

    Incheiere de sedinta din 15.09.2020
  • Sedinta din data de 23.06.2020 la ora 11:30

    Complet: CCF7
  • Amână cauza

    15.09.2020, ora 11.15, pentru ca reclamantul să comunice instanţei relaţiile solicitate.

    Incheiere de sedinta din 23.06.2020
  • Sedinta din data de 12.05.2020 la ora 11:00

    Complet: CCF7
  • Stare de urgenta

    Având în vedere Decretul nr. 195/2020, prelungit prin Decretul 240/2020, judecarea procesului se suspendă de plin drept, pe durata stării de urgenţă.

  • Sedinta din data de 17.03.2020 la ora 11:00

    Complet: CCF7
  • Civil

    Termenul de judecată a fost preschimbat la data de 12.05.2020.

  • Sedinta din data de 11.03.2020 la ora 11:00

    Complet: CCF7
  • Încheiere

    În temeiul art. 230 din Codul de procedură civilă, din oficiu, preschimbă termenul de judecată fixat de la data de 17.03.2020, la data de 12.05.2020, ora 11:00, sala 3, pentru când se vor cita părţile. Fără cale de atac.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2020
  • Sedinta din data de 04.02.2020 la ora 11:00

    Complet: CCF7
  • Amână cauza

    17.03.2020, având în vederea Hotărârea nr. 3/31.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Olt.

    Incheiere de sedinta din 04.02.2020
  • Sedinta din data de 17.12.2019 la ora 11:00

    Complet: CCF7
  • Amână cauza

    04.02.2020 pentru ca reclamantul Petcu Marian să depună la dosar copia cărţii de identitate faţă-verso.

    Incheiere de sedinta din 17.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD